Data publicării:

Ultimele douã fete din Ultimul Trib intră la duel

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ultimele douã fete din Ultimul Trib intră la duel
Ultimele douã fete din Ultimul Trib intră la duel

Dupã aproape douã luni petrecute în Madagascar, în care au trebuit sã îşi procure hrana întocmai ca şi localnicii, sã se descurce cu resurse minime şi, mai ales, sã își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice, Chiru le-a povestit colegilor cã îi este pur şi simplu dor sã savureze o bere.

Alegeri prezidentiale 2024

Astfel cã, în momentul în care Octavian a pus la bãtaie premiul special - un binemeritat respiro şi o masã pe insula Nosy Komba, Mircea Zamfir i-a cedat locul sãu lui Daniel Chiriţã, abandonând lupta. „Sper cã a furat şi el ceva în şerveţel, sã ne aducã ceva bun!", le-a mãrturisit el colegilor sãi. Astfel, alãturi de Octavian, pe insulã au mers Ioana, sãrbãtorita zilei, Chiru şi Silviu.

În timp ce Nelly, Sorin şi Mircea s-au retras în sat, pentru a se pregãti cum pot mai bine pentru proba de Salvare, cei trei norocoşi s-au bucurat de neaşteptata surprizã cum au putut mai bine: au fãcut poze cu animãluţele de pe insulã, au fãcut scufundãri într-un adevãrat parc acvatic şi s-au înfruptat din specialitãţile unui restaurant din zonã. Pentru Ioana însã, surprizele au continuat, Octavian arãtându-i acesteia un filmuleţ fãcut de pãrinţii sãi şi de antrenorul sãu: „De astãzi m-am încãrcat cu energie pozitivã. Faptul cã i-am vãzut pe ai mei şi pe antrenorul meu, care mi-a transmis un mesaj din partea echipei de la salã, parcã a fost aşa o binecuvântare, o mânã de ajutor în ceea ce urmeazã sã se întâmple pânã la finala de aici!", a mãrturisit ea, completând: „Este, de departe, cea mai frumoasã aniversare pe care am avut-o!".

A doua zi însã, avea sã fie o zi foarte grea, începeau eliminãrile. „De aici înainte, fiecare concurent trebuie sã îşi calculeze şansele şi paşii care trebuie fãcuţi doar pentru sine. Sunt pe cont propriu şi nimeni nu mai poate influenţa într-un fel sau altul rãmânerea lor în competiţie! Totul depinde numai de ei!", va dezvãlui prezentatorul show-ului, Octavian Strunilã.

Ajunşi pe ultima sutã de metri, cei şase concurenţi mai primesc o veste neaşteptatã: se schimbã regulile jocului de Salvare. „Interesantã noua structurã, cu vot dublu pentru cel care câştigã imunitatea. La asta nu mã aşteptam!", va mãrturisi Sorin Brotnei. „Îmi este din ce în ce mai greu sã îmi revin, pentru cã presiunea este din ce în ce mai mare", va mãrturisi şi Nelly.

Astfel, cei şase concurenţi s-au vãzut puşi în faţa jocului de Salvare numit „Ţine minte sã câştigi", un joc mai complicat, desfãşurat în mai multe etape, în care concurenţii au trebuit sã ţinã minte o secvenţã formatã din 5, 6, 7 şi 8 imagini, sã parcurgã un traseu anevoios şi apoi sã reformeze secvenţa de imagini. Miza jocului a fost una foarte importantã – câştigãtorul îşi adjudeca nu doar imunitatea ( adicã nu mai participa la jocul de Nominalizare), ci şi un vot dublu la finalul acestui joc.

Nelly a terminat ultima runda cu 5 imagini, devenind astfel primul concurent al jocului de nominalizare, urmatã rând pe rând de Chiru, Ioana, Silviu şi Sorin. Mircea Zamfir este cel care câştigã imunitatea şi poate privi de pe margine jocul de Nominalizare. „Am fost foarte aproape, mã bazam pe o greşealã a lui Mircicã, mã gândeam cã poate ceva micuţ o sã încurce, doar cã şi el are memoria bunã în condiţii de stress. Proba fizicã a fãcut diferenţa!", a mãrturisit Sorin.

Jocul de Nominalizare

A urmat apoi jocul de Nominalizare, în care ocupantul ultimului loc urma sã fie primul duelist, în vreme ce al doilea va fi ales prin vot. Ioana a terminat ultima proba numitã „Plimbã bila" şi a devenit astfel primul duelist, în vreme ce Nelly a primit cele mai multe voturi din partea colegilor sãi, inclusiv din partea lui Mircea, al cãrui vot cântãrea dublu în concurs. „Nelly, eşti absolut extraordinarã, de la 4 oameni ai strâns 5 voturi!", a încercat sã glumeascã Octavian. „Aţi fost 6, mâine veţi fi 5!", le-a mai spus acesta concurenţilor.

„Parcã sunt mai liniştitã astãzi, sper sã nu fie acea linişte pe care am vãzut-o la toţi cei care au plecat! Dacã am greşit cu ceva, faţã de cineva, îmi cer iertare!", a mai spus Nelly. „O sã dau tot ce pot, sper sã mã întorc totuşi în sat!", a completat ea, în vreme ce Ioana se declara mulţumitã de turnura luatã de votul acordat de colegii sãi: „va fi un adversar bun, dar cu siguranţã nu la fel de bun ca în cazul în care m-aş fi duelat cu un bãrbat!".

Care va fi ultima fatã care va rãmâne în Ultimul Trib, dar şi ce probe surprizã le-au mai pregãtit organizatorii concurenţilor rãmaşi în lupta pentru marele premiu, telespectatorii vor putea afla urmãrind Ultimul Trib, vinerea viitoare, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel