Data actualizării:
Data publicării:

UE, sprijin pentru reconstrucția Ucrainei. Vlad Nistor (PPE): Contribuțiile societății civile ucrainene trebuie, de asemenea, incluse

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

UE își reafirmă angajamentul de a sprijini redresarea și reconstrucția țării.

„Ne manifestăm pe deplin solidaritatea cu Ucraina în lupta sa împotriva mașinii de război rusești. Nimeni nu credea că Ucraina va avea puterea și curajul să riposteze atât de puternic. Indiferent de cât timp va dura, Rusia trebuie învinsă în Ucraina”, a declarat Președintele Grupului Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, în urma unei vizite întreprinse la Kyiv în luna ianuarie.

Pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la fiabilitatea aprovizionării cu arme americane, Grupul PPE face eforturi ca Europa să-și intensifice sprijinul. Acordarea de asistență UE Ucrainei, care se confruntă de doi ani cu războiul de agresiune rusesc, se află constant pe agenda Parlamentului European. Grupul PPE reiterează că UE și țările G7 au nevoie urgent de o strategie pentru finanțarea apărării și supraviețuirii Ucrainei.

„UE trebuie să urgenteze sporirea producției de muniție în Europa și livrările de arme care ar crește șansele armatei ucrainene de a învinge armata rusă; altminteri, pot apărea consecințe imediate pentru securitatea noastră. Pe lângă investițiile militare, UE ar trebui să investească și în economia Ucrainei. Bugetul ucrainean ar trebui să fie stabilizat de UE prin pachetul de sprijin de 50 de miliarde de euro. În același timp, trebuie să depunem eforturi pentru a direcționa investițiile în economie. Ne dorim investiții europene în afaceri care să creeze locuri de muncă pentru a sprijini economia ucraineană”, conchide Weber.

Facilitatea pentru Ucraina, un pachet excepțional de 50 de miliarde EUR pentru susținerea eforturilor de redresare și modernizare ale Ucrainei până în 2027, este un pas semnificativ către satisfacerea nevoilor urgente ale Ucrainei, pentru parcursul acestei țări către aderarea la UE și pentru contracararea ofensivelor rusești de orice fel.

Eurodeputatul român din grupul PPE Vlad Nistor, membru al Comisiei de Afaceri Externe (AFET), al Subcomisiei pentru Drepturile Omului (DROI), al Subcomisiei pentru Securitate și Apărare (SEDE) și al delegației pentru adunarea parlamentară EURONEST a prezentat succint cele mai importante mesaje și cele mai recentele evoluții.

„Am discutat continuu în ultimii doi ani despre abordarea UE/SUA în raport cu invazia Rusiei în Ucraina și am ajuns la concluzia că sprijinul nostru colectiv și complementar a fost principalul factor ce a asistat această țară în a face față războiului neprovocat, de agresiune al Rusiei. De asemenea, recunoaștem angajamentul și progresul Ucrainei în eforturile lor de reformă și am subliniat importanța strategică a procesului său de aderare la UE.

În plus, eforturile semnificative ale UE de a-și reduce dependența de energia rusă continuă. Atacurile repetate ale Rusiei în Marea Neagră reprezintă o amenințare pentru comerțul internațional și exporturile de cereale ucrainene, cu impact asupra securității alimentare globale.”

„Facilitatea pentru Ucraina se încadrează în această viziune mai largă a UE, de combatere a agresiunii de orice fel din partea Federației Ruse; desigur, va trebui să pregătim și mecanisme de finanțare pentru viitor, inclusiv pentru reconstrucția țării. Între timp, trebuie să existe o monitorizare adecvată a alocării acestor resurse. Se consolidează în mod substanțial rolul Radei Supreme și al autorităților regionale, asigurând totodată transparența procesului. Contribuțiile societății civile ucrainene trebuie, de asemenea, incluse în pregătirea reconstrucției și reformei țării.

Prin această facilitate, UE își reafirmă angajamentul de a sprijini redresarea și reconstrucția țării, ținând Rusia răspunzătoare pentru daunele cauzate de războiul împotriva Ucrainei și toate actele sale de agresiune; ucrainenii plătesc cel mai mare preț pentru viitorul nostru comun, pentru dreptul de a trăi în țări libere și pentru pacea pe continentul nostru. Nu trebuie să ne ferim de decizii îndrăznețe și să ne onorăm angajamentul de a-i ajuta în lupta lor.  Dacă eșuăm acum, vom plăti un preț infinit mai mare în viitorul apropiat”, a adăugat Europarlamentarul român din grupul PPE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel