UE îndeamnă statele membre să-şi coordoneze achiziţiile de armamente
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay
Uniunea Europeană a îndemnat miercuri statele membre să-şi coordoneze achiziţiile în domeniul apărării, pentru a obţine contracte mai avantajoase de la producători în contextul în care încearcă să-şi refacă stocurile de arme şi muniţii, golite de livrările uriaşe către Kiev, transmite Reuters.  

'Este urgent să restabilim nivelul de pregătire al forţelor noastre armate şi să refacem stocurile', a afirmat în faţa unei comisii a Parlamentului European Stijn Mols, şeful diviziei pentru securitate şi apărare din cadrul serviciului diplomatic al UE.

Miniştrii apărării ai statelor membre se vor întâlni din nou pe 15 noiembrie, iar Mols şi-a exprimat speranţa că vor prezenta propuneri concrete în ce priveşte achiziţii coordonate de armamente.

Potrivit acestuia, statele UE au nevoie de sisteme de apărare antiaeriană şi antirachete, sisteme antitanc şi de artilerie, precum şi de drone. Bruxellesul speră într-un număr de 5-7 'proiecte emblematice' pentru a coordona achiziţiile statelor membre în domenii precum muniţiile.

În Uniunea Europeană achiziţiile în materie de apărare sunt rareori realizate în comun, statele membre preferând să-şi susţină industriile naţionale.

'Acum este cu adevărat ocazia pentru noi toţi să lăsăm deoparte aceste interese naţionale îndelungate', a spus Stijn Mols.

La rândul său, Timo Pesonen, şeful Direcţiei Generale Apărare, Industriei şi Spaţiu a Comisiei Europene, a afirmat că ţările UE au neglijat prea mult timp investiţiile de apărare.

În vreme ce în UE aceste investiţii s-au majorat cu 22% în 20 de ani, ele au crescut cu 66% în SUA, cu aproape 300% în Rusia şi cu peste 600% în China, a arătat oficialul Comisiei, notează Agerpres.

Ministerul Apărării vrea să cumpere două elicoptere militare Airbus H215M cu 150 de milioane de euro

Ministerul Apărării Naționale a cerut Parlamentului să aprobe achiziția a două elicoptere militare Airbus H215M cu 150 de milioane de euro.

„Achiziția elicopterelor H215M are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României pânã in anul 2040. Astfel, prin achiziția de elicoptere cu capabilitati de luptă la suprafată vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament care vor spori capacitatea de lovire a forțelor proprii si aliate, creând posibilitatea nor reacții rapide și adecvate la potențialele amenintări actuale.

Achiziția pentru care se solicită aprobarea Parlamentului României, urmează a fi initiată incepând cu anul 2022, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului n. 114/2011, cu modificările si completările ulterioare, în funcție de existența posibilității de finanțare/bugetare a acesteia.

Valoarea contractului de achiziție, fără TVA, a fost estimată la 150 milioane Euro, pe baza datelor de fundamentare colectate până la acest moment, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurii de achiziție.

Potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificari si completări prin Legea nr.195/2012, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă are obligația de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziție, în cazul in care valoarea estimată a contractului, fară TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 100.000.000 Euro”, se arată în scrisoarea trimisă de Ministerul Apărării Naționale. 

Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, anunțase încă din luna iulie că planul de achiziţie al Armatei Române include submarine franceze Scorpène şi elicoptere franceze.

„Am semnat o scrisoare de intenţie cu ministrul francez al apărării pentru un viitor proiect şi am început în parlament procesul de aducere a noului echipament: este vorba de submarine Scorpene şi elicoptere. Aceasta este o scrisoare de intenţie făcută cu guvernul francez şi noi vrem să implementăm acest proiect”, a declarat atunci Dîncu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel