UE, divizată asupra restricţiilor de călătorie pentru ruşi. Ungaria, Luxemburg şi Austria, s-au pronunţat împotriva acestei măsuri
Republica Cehă, care asigură în prezent preşedinţia UE, s-a confruntat marţi cu o rezistenţă puternică din partea unor state ale Uniunii Europene cu privire la măsurile de limitare a circulaţiei ruşilor în urma invaziei Ucrainei, relatează France Presse.
Cehii vor să suspende acordul din 2007 care a făcut mai uşor pentru turiştii ruşi să solicite vize, în timp ce alţi membri au cerut interzicerea totală a vizelor.
Dar alţi membri ai UE, inclusiv Ungaria, Luxemburg şi Austria, s-au pronunţat împotriva acestei măsuri.
"Nu este loc pentru turism", a declarat ministrul ceh de externe Jan Lipavsky reporterilor, adăugând că măsura "ar trimite un semnal elitei de la Moscova şi Sankt Petersburg", acum libere să călătorească.
"Nu cred că interzicerea vizelor ar fi o decizie adecvată în circumstanţele actuale", a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a cărui ţară a menţinut legături strânse cu Kremlinul.
Ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn, a protestat de asemenea împotriva unei măsuri care îi afectează pe ruşii de rând. "Nu trebuie să avem o nouă cortină de fier în Europa", a subliniat el. "Am fost cu toţii de la început de acord că acesta este războiul (preşedintelui rus Vladimir) Putin", a adăugat el.
Ministrul de externe austriac, Alexander Schallenberg, a estimat că UE nu ar trebui "să dea o judecată categorică asupra a 140 de milioane de persoane" din Rusia.
Republica Cehia a încetat să mai elibereze vize ruşilor, cu puţine excepţii, la 25 februarie, la o zi după ce Rusia a invadat Ucraina.
Vecinii Rusiei, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania şi Polonia au cerut Bruxellesului să interzică eliberarea vizelor Schengen pentru turiştii ruşi.
Potrivit ministrului eston de externe, Urmas Reinsalu, este timpul să îi vizăm pe ruşii de rând, după suspendarea acordării vizelor către delegaţiile oficiale şi oamenii de afaceri ruşi impusă anterior.
"Aceste persoane private tăcute ar trebui de asemenea să înţeleagă că războiul are consecinţe", a declarat el.
"Ceea ce se plăteşte literalmente cu banii din impozitele lor sunt bombele care acum, la propriu, chiar acum, ucid copii ucraineni şi bombardează (...) spitale, grădiniţe de copii, şcoli", a adăugat el.
Germania și Franța resping propunerea interzicerii rușilor în țările UE, într-un document comun
Germania şi Franţa nu vor interzicerea rușilor în Uniunea Europeană pentru toți cetățenii ruși. Țările au respins într-un document comun de poziţie această propunere, informează Agerpres, citând dpa.
"Trebuie să ne gândim la moduri inteligente de utilizare a importantei pârghii pe care o constituie eliberarea vizelor", se subliniază în documentul trimis altor ţări membre ale UE înainte de reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor UE ce va avea loc marţi şi miercuri la Praga.
Chiar dacă acceptă faptul că cererile de vize din partea cetăţenilor ruşi ar trebui să fie examinate cu atenţie pentru potenţiale riscuri la adresa securităţii, documentul atenţionează de asemenea împotriva subestimării "puterii de transformare pe care o are experimentarea la prima mână a vieţii în sisteme democratice".
"Politicile noastre privind viza trebuie să reflecte aceasta şi să continue să le permită oamenilor contacte în cadrul UE cu cetăţeni ruşi care nu au legături cu guvernul rus", se mai spune în documentul consultat de dpa.
Documentul argumentează în favoarea menţinerii cadrului legal actual ce le permite studenţilor, artiştilor, oamenilor de ştiinţă şi altor profesionişti de primă importanţă să intre în UE indiferent de faptul dacă ei personal se confruntă sau nu cu persecuţii în Rusia.
Documentul atenţionează împotriva restricţiilor cuprinzătoare asupra eliberării de vize şi subliniază importanţa de a nu înstrăina generaţii viitoare de ruşi.
De asemenea, atenţionează documentul germano-francez, o interdicţie generală ar putea duce la amplificarea sentimentului naţionalist şi antieuropean în Rusia, unde cetăţenii tind să se alinieze în spatele liderilor lor politici atunci când se simt atacaţi sau victimizaţi de ceea ce sunt considerate acolo forţe externe rusofobe.
Documentul de poziţie germano-francez vine ca răspuns la dezbaterea în curs în cadrul guvernelor ţărilor din UE cu privire la cât de oportun ar fi să le fie interzis ruşilor să călătorească în blocul comunitar în scopuri de recreere, în timp ce oameni continuă să moară în Ucraina ca rezultat direct al invaziei ruse, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News