Comisia Europeană a comunicat luni că Regatul Unit trebuie să propună "o soluţie aplicabilă acum" pentru frontiera irlandeză, înaintea summitului Uniunii Europene de săptămâna viitoare, nu aranjamente "netestate şi revocabile", transmite Reuters.
Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei, a arătat că liderii UE au nevoie de timp pentru a se pregăti în vederea reuniunii, după ce mai mulţi dintre ei au cerut Londrei să îşi facă cunoscute propunerile până la sfârşitul săptămânii.
Premierul britanic Boris Johnson a prezentat Comisiei, săptămâna trecută, ideea unei alternative la mecanismul de siguranţă, pentru evitarea restabilirii unui regim strict al frontierei între Irlanda de Nord, parte a Regatului Britanic, şi Republica Irlanda, membră a UE. Printre altele, el a propus efectuarea unor controale fizice la o anumită distanţă de frontieră, urmate de monitorizarea anumitor mărfuri prin GPS.
"O ofertă mare şi importantă"
Bruxellesul a apreciat că sugestiile sunt inacceptabile în forma curentă, în timp ce Londra insistă că Uniunea trebuie să facă acum un compromis şi să ofere în schimb unele concesii.
Discuţiile au continuat luni, la cererea Regatului Unit. Secretarul britanic pentru Brexit, Steve Barclay, s-a întâlnit la Bruxelles cu mai mulţi oficiali europeni, dar ambele părţi par să îşi fi menţinut poziţiile, menţionează Reuters. O sursă britanică de la Bruxelles a declarat că Londra a făcut "o ofertă mare şi importantă", dar acum Comisia Europeană trebuie să dea dovadă la rândul său de "dorinţa de a ajunge la un compromis"; în caz contrar Regatul Unit se va retrage din UE fără un acord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Voropchievici: Zodii care își găsesc adevărata iubire după Paşte