Data publicării:

UE, criză migranți. Italia, decizie de ultimă oră

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, a interzis joi ca cineva să debarce de pe nava gărzii de coastă Diciotti, care a luat la bord 67 de migranţi, dintre care unii sunt suspectaţi că s-au revoltat pe un remorcher italian, relatează France Presse. 

Diciotti a luat la bordul său luni 67 de migranţi, dintre care trei femei şi şase copii, şi a acostat joi după-amiază în portul sicilian Trapani, potrivit imaginilor televiziunilor italiene arătând nava la chei. 

Printre aceşti migranţi, unii sunt bănuiţi că s-au revoltat de teamă de a nu fi trimişi înapoi în Libia, împotriva echipajului unui remorcher italian, Vos Thalassa, care i-a salvat din largul coastelor libiene. 

"Eu nu permit nimănui să debarce de pe Diciotti: dacă cineva o face să îşi asume responsabilitatea", a declarat Matteo Salvini, pe marginea unei reuniuni informale cu omologii săi europeni în Austria. 

"Dacă au avut loc violenţe (la bordul Vos Thalassa), autorii vor merge la închisoare şi dacă nu, pentru că cineva (acum) minte, acesta va plăti consecinţele", a adăugat Salvini, care este de asemenea şeful Ligii (extrema-dreaptă). 

Potrivit mass-media, echipajul de pe Vos Thalassa a fost forţat, după ce a primit ameninţări, să se blocheze în sala de control a navei şi a cerut ajutor centrului de salvare pe mare cu sediul la Roma. 

Reacția organizațiilor umanitare

Organizaţiile umanitare prezente pe chei la Trapani (dintre care Medici fără Frontiere, Save the Children, UNICEF) au cerut joi seară într-un comunicat "facilitarea de urgenţă" a debarcării "refugiaţilor şi migranţilor, printre care femei, copii şi adolescenţi care sunt pe mare de patru zile". 

În funcţia de ministru de interne de la 1 iunie, Salvini, care vrea să reducă la zero numărul de migranţi ce sosesc pe coastele italiene, a decis în urmă cu o lună interzicerea accesului în porturile italiene pentru ONG-urile care salvează migranţi în Marea Mediterană, o poziţie ce marchează noua linie dură a Italiei în ceea ce priveşte migraţia. 

El doreşte acum să extindă această interdicţie la navele misiunilor internaţionale din Marea Mediterană, poziţia Italiei fiind de a partaja cu UE gestionarea fluxurilor migratorii. 

Cazul "Diciotti" scoate la lumină o divergenţă în interiorul coaliţiei guvernamentale, din care fac parte Liga lui Matteo Salvini cu Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) a lui Luigi Di Maio, ai cărei cei mai de stânga exponenţi se opun închiderii porturilor italiene, în special pentru navele ce navighează sub pavilion naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel