Conform Capital, noul regulament intră în vigoare de la 1 septembrie 2020. „Europenii se așteaptă, în mod legitim, să conducă mașinile cele mai ecologice și mai sigure. Aceasta presupune efectuarea celor mai stricte controale asupra autovehiculelor introduse pe piață și aflate în circulație pe drumurile noastre. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie, de asemenea, de o punere în aplicare reală și de supraveghere la nivel european: acesta este motivul pentru care, de acum înainte, Comisia va fi în măsură să efectueze controale asupra autovehiculelor, să declanșeze retrageri de pe piață la nivelul UE și să impună amenzi de până la 30.000 euro per autovehicul atunci când se încalcă legea”, a declarat comisarul pentru piața internă, Thierry Breton.
Ce presupune noul regulament
Adoptat în luna mai 2018, noul regulament îmbunătățește calitatea și independența omologării de tip și a testării vehiculelor, sporește controlul autovehiculelor aflate deja pe piața UE și consolidează sistemul general printr-o supraveghere europeană sporită.
Autoritățile au astfel obligația de a testa un număr minim de automobile care rulează deja pe piață, prin teste independente de service-urile care fac ITP. Noile norme sunt urmări ale scandalului „Dieselgate”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”