UE analizează un posibil EMBARGO. Premierul Olandei: "UE nu poate întrerupe mâine importul de ţiţei şi gaze din Rusia"
"Trebuie să reducem această dependenţă. Trebuie să o facem cât mai rapid posibil, dar nu o putem face mâine", a explicat premierul olandez.
Ţările membre ale Uniunii Europene încă sunt în cea mai mare parte dependente de ţiţeiul şi gazele din Rusia pentru aprovizionarea lor cu energie, iar importul acestor resurse nu poate fi tăiat pur şi simplu într-un termen scurt, a afirmat luni premierul olandez Mark Rutte, transmite Reuters citat de Agerpres.
"Prea multe rafinării din estul şi vestul Europei încă sunt complet dependente de petrolul rusesc, iar la gaze situaţia este chiar mai rea", le-a spus jurnaliştilor Rutte, după o întâlnire cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, la Vilnius.
UE are in vedere un posibil embrago
Conform Reuters, statele membre UE analizează un posibil embargo asupra petrolului rusesc, în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei.
Până acum, Kremlinul nu şi-a schimbat planurile în Ucraina, în pofida celor patru runde de sancţiuni impuse de UE în ultimele săptămâni. În aceste condiţii, blocul comunitar are de făcut o alegere dificilă din punct de vedere economic privind o posibilă sancţionare a importurilor de petrol rusesc, aşa cum au făcut deja SUA şi Marea Britanie. Însă, în cazul UE, un embargou ar fi mult mai dureros având în vedere dependenţa de Rusia a blocului comunitar pentru energie.
Germania nu suține ideea unui embargo asupra petrolului rusesc
Sursele diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargo pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic, în timp ce Germania consideră că nu trebuie luate măsuri pripite, având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.
Autorităţile de la Moscova au avertizat că eventualele sancţiuni UE care să vizeze petrolul rusesc ar putea determina Rusia să închidă marile conducte de gaze care alimentează Europa. UE depinde de Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze naturale, iar Germania, prima economie a Europei, este cea mai dependentă de gazele ruseşti. În plus, Germania este şi cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din UE.
Bulgaria a anunțat că ar putea renunța la petrolul rusesc
Pe de altă parte, Bulgaria, ţară care depinde aproape în totalitate de livrările de gaze ruseşti, a anunţat că ar putea să renunţe la petrolul rusesc. Singura rafinărie de petrol din Bulgaria este deţinută de grupul rus Lukoil şi furnizează aproximativ 60% din combustibilii utilizaţi în ţara vecină.
Diplomaţii citaţi de Reuters au spus că un atac cu arme chimice în Ucraina, un bombardament intens al capitalei Kiev ar putea fi factorii care ar declanşa un embargo petrolier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News