Data actualizării:
Data publicării:

UE, plângere împotriva Chinei: "Sistemul ar putea intra în colaps"

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
china
china

Uniunea Europeană a depus o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva Chinei.

Uniunea Europeană reclamă legislaţia Chinei care "subminează drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor europene", într-o plângere depusă la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), se arată într-un comunicat publicat vineri de Comisia Europeană. 

"Inovaţiile tehnologice şi cunoştinţele tehnice utilizate în industrie sunt principiile fundamentale ale economiei noastre bazate pe cunoaştere, ele menţin companiile noastre competitive pe piaţa globală şi sprijină sute de mii de locuri de muncă pe plan european. Nu putem lăsa nicio ţară să forţeze companiile noastre să abandoneze la graniţa sa aceste cunoştinţe dobândite cu greu.

Este împotriva reglementărilor internaţionale cu care am fost toţi de acord în cadrul OMC. Dacă jucătorii principali nu respectă regulile, întregul sistem ar putea intra în colaps", a afirmat comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom.

Firmele europene care vin în China sunt forţate să acorde drepturi de utilizare sau de proprietate ale tehnologiilor lor către entităţile chineze şi nu dispun de capacitatea de a negocia liber, pe baza regulilor pieţei, în domeniul acordurilor de transfer de tehnologie, ceea ce contravine principiilor de bază ale OMC, în special Acordul privind aspectele comerciale legate de drepturile de proprietate intelectuală (TRIPS), se arată în comunicatul CE. 

Plângerea depusă de UE vizează reglementările din China privind importul şi exportul tehnologiilor (TIER) şi reglementările privind societăţile mixte înfiinţate de firmele străine şi cele chinezeşti, care sunt discriminatorii în raport cu firmele non-chineze. 

Aceste reglementări încalcă obligaţiile stipulate de Organizaţia Mondială a Comerţului de a trata companiile străine în mod similar cu cele interne, şi de a proteja drepturile de proprietate intelectuală, cum ar fi patentele şi informaţiile de afaceri nedezvăluite.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel