M-am întors din Turcia cu lecţia învăţată. În scurta vacanţă de o săptămână petrecută acolo am constatat că nu e cazul să-i crezi pe oficialii români atunci când ne spun că toată ţara e un şantier.

Poate nu au proprietatea termenilor pentru că pur şi simplu nu se pricep, poate că mint cu neruşinare sau poate că unii dintre ei cred cu tărie că fac parte din guvernul de la Ankara şi nu din cel de la Bucureşti.

Vă voi vorbi astăzi despre drumuri, un subiect care ne enervează rău de tot pe noi, românii. Acolo, în Turcia, am parcurs mai mult de 1000 de kilometri cu maşina, ca să văd şi eu o ţară altfel decât din hotelurile alea all inclusive în care ajungi cu avionul şi mai ieşi doar când se termină vacanţa. O primă constatare: ceea ce la noi se numeşte autostradă la ei e doar drum european cu două benzi pe sens, plus culoar de avarie. Pe mijloc găseşti, în cel mai prost caz, tipul ăla de grilaj metalic pe care îl vezi la noi pe A1. De cele mai multe ori au straturi de flori, dar asta poate fi doar o chestiune de gust, deşi ca să ţii în viaţă nişte plante în clima de acolo trebuie să faci eforturi serioase. Aşa că mi-am adus brusc aminte de felul în care nouă ni se usucă pomii plantaţi anul trecut şi mi-am mai amintit şi cât cheltuiesc unii edili pe florile alea pe care le cumpără în fiecare sezon... Sau câţi bani dau pe gazon... Mai există o diferenţă substanţiala - benzile la turci sunt mai late decât la noi... şi vă mai spun că peste tot se lucrează. Aproape că te enervau panourile de semnalizare care te întâmpinau la tot pasul. Nu cred că în cei 1000 de kilometri am întâlnit mai mult de 100 care să nu fie un şantier. Turcii îşi extind toate aceste şosele la standard de autostradă. E chiar sâcâitor să conduci tot timpul cu ochii pe indicatoare, pentru că urmează încă o deviere, încă o restricţie pe unul din sensuri şi asta pentru că în paralel cu drumul pe care mergi, apare altul, parcă din senin. Senzaţia asta o ai încă din Edîrne, dar ritmul în care îţi apar aceste lucrări în faţa ochilor se dublează după ce treci de Canakkale. De la Izmir şi până la Aydin am mers pe autostradă - trei benzi pe sens plus culoar de avarie, dar asta e mai puţin important. Taxa de autostradă pentru cei 115 kilometri a fost de 2,75 lire. Adică 5 lei în banii noştri! Uite aşa, gândul îmi fuge către A2, care încă nu ne duce pe litoral, dar plătim 11 lei de maşină ca să trecem peste o glumă de pod! Oricum, cu toate aceste lucrări am reuşit performanţa de a parcurge drumul de la Bodrum la Bucureşti în 18 ore, cu scurte opriri pentru alimentare şi mâncare. 1300 de kilometri în 18 ore...în care intră şi traversarea Dardanelelor cu feribotul...Încercaţi să vedeţi in cat timp ajungeţi din Bucuresti la Timisoara şi faceţi un calcul.

Dacă e ceva mai bun la noi decât la ei în materie de transport rutier, atunci e vorba de preţul benzinei. Nu vă place să plătiţi 4,2 lire pe litru, pentru că asta înseamnă aproape opt lei în bani româneşti! E foarte scump carburantul, dar există şi un revers al medaliei: guvernul turc s-a gândit că dacă tot au distanţe mari de parcurs să încurajeze transportul aerian intern, unul dintre cele mai ieftine din lume. În Turcia mai bine mergi 1000 de kilometri cu avionul decât cu maşina, iar pe distanţe de 2000 de kilometri economia se simte din plin. În episodul următor vă voi spune şi cât costa mâncarea pe acolo. Am fost în piaţă la Yalikavak, un cartier al Bodrumului, frecventat de mulţi turişti şi oameni cu bani. Piaţa de acolo e de o abundenţă rară şi cu 50% mai scumpă decât în alte locuri. Vă dau câteva preţuri: roşiile o liră pe kilogram, castraveţii, 0,5 lire; fasolea verde o liră; pepenele verde 0,5 lire. Astăzi când scriu aceste rânduri BNR afişează un curs de 1,81 lei pentru o liră turcească. Faceţi dumneavoastră comparaţiile de rigoare...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News