Data publicării:

Udrea, reacție după decizia CCR

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Deputatul Elena Udrea a declarat, miercuri, după pronunţarea CCR pe tema abuzului în serviciu, că Parlamentul nu poate să aştepte să fie scoase castanele din foc cu mâna Curţii, în condiţiile în care chiar parlamentarii au fost cei care le-au aruncat.

Acum este treaba Parlamentului să corecteze în legislaţia penală textul abuzului în serviciu. Parlamentul nu poate să aştepte să fie scoase castanele din foc, aruncate chiar de către parlamentari, cu mâna Curţii Constituţionale', a scris Udrea, miercuri, pe Facebook.

În opinia sa, CCR s-a pronunţat conform competenţelor pe care le are şi 'raportat la aspectele care i-au fost invederate'. 'Cei care au ţipat că se va dezincrimina abuzul în serviciu, se dovedesc nişte mincinoşi care au vrut să pună presiune pe judecătorii CCR', a adăugat Elena Udrea.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri că sintagma în mod defectuos cuprinsă în cadrul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu se traduce prin încălcarea legii. CCR a admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii, se arată în minuta Curţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel