Deputatul PDL Elena Udrea a declarat miercuri că premierul Victor Ponta ar trebui să se resemneze gândului că liderii europeni sunt alături de Traian Băsescu, precizând că șeful executivului a recunoscut deja că s-a pripit în suspendarea președintelui.
Înainte de a participa la ședința Congresului PPE de la Palatul Parlamentului, Elena Udrea a spus că pe șeful Guvernului l-ar face fericit dacă lideri precum Angela Merkel sau Jose Manuel Barroso nu ar mai fi alături de Traian Băsescu, notează Mediafax. "Eu cred că este lămurit acest aspect şi nu cred că acesta a fost sensul că s-ar încălca Constituţia şi ar fi motiv de suspendare. Cred că mai degrabă s-a umflat subiectul în presă pentru că domnul Ponta a recunoscut până la urmă că l-a luat gura pe dinainte şi că nu este nici pe departe motiv de suspendare. Pur şi simplu i-ar fi plăcut domnului Ponta ca domnul Băsescu să nu fie astăzi alături de doamna Merkel, de preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, dar asta este viaţa, trebuie să accepte că liderii europeni sunt cu Traian Băsescu," declară fostul ministru al Turismului.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat marți că participarea lui Traian Băsescu la Congresul Partidului Popular European de la București este neconstituțională, deoarece în calitatea lui de președinte de stat dl Băsescu nu poate fi membru de partid. Cu toate acestea, socal-democratul a menționat că USL nu va declanșa procedura de suspendare din cauza acestei participări a președintelui la reuniunea popularilor europeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”