Data publicării:
Udrea și Băsescu, imagini inedite de la malul mării
Președintele Traian Băsescu s-a lăsat fotografiat de Ziua Națională a Tineretului la malul mării "cu tinerii și femeile din PMP", una dintre acestea fiind și deputatul Elena Udrea .
Deputatul Elena Udrea și președintele Traian Băsescu, alături de alți membrii ai PMP, au făcut de Ziua Națională a Tineretului o ședință foto la malul mării, prin care au dorit să transmită inclusiv dezideratul partidului lor.
Elena Udrea a publicat pe contul său de socializare mai multe fotografii realizate la vila de protocol a șefului de stat de la malul mării, care să evidențieze că președintele Traian a petrecut ziua de 2 Mai "cu tinerii și femeile din PMP".
Toți cei care apar în fotografii, inclusiv Elena Udrea, președintele Traian Băsescu, soția acestuia - Maria Băsescu -, dar și europarlamentarul Cristian Preda, poartă tricouri cu însemnul PMP.
În plus, într-una dintre imagini se observă cum Elena Udrea se ridică pe vârfuri, probabil, din dorința de a părea mai înaltă.
Și pentru că s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile din 25 mai, protagoniștii fotografiilor au desenat în nisipul de pe plajă și scorul pe care-l PMP urmărește să-l obțină la europarlamentare.
Jurnalistul Tudor Octavian a comentat la România TV că, de fapt, în fotografii se vede Băsescu, se lasă fotografiat pentru televiziuni și pentru popor, ori fiind o vilă la protocol, normal ar trebui să nu intre nici musca acolo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News