Udrea: Dragnea poate, dar mai așteaptă
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp
udrea
udrea

Deputata PDL Elena Udrea a declarat, luni, după întâlnirea cu Liviu Dragnea, că a vrut să vadă dacă ministrul Dezvoltării nu poate sau poate și nu vrea. A constatat că vicepremierul poate, dar mai așteaptă. 

"Partea bună a întâlnirii a fost că este ziua domnului ministru şi i-am urat cu toţii «La mulţi ani!». Partea mai puţin bună a fost că toate aceste explicaţii nu le-am putut auzi înăuntru pentru că noi, deşi am fost puţini, am vorbit mult şi domnul ministru nu a prea avut ocazia să ne spună ce a spus aici, presei, aşa că am plecat destul de nelămuriţi. Eu am vrut să văd - acum m-am dumirit - am vrut să văd dacă domnul ministru nu poate sau poate şi nu vrea. Am constatat acum că domnul ministru poate, dar mai aşteaptă", a declarat Elena Udrea, într-o declaraţie de presă susţinută în comun cu Dragnea, scrie Mediafax.

Deputata PDL a precizat că nu este normal ca "în pixul ministrului să stea sălile de sport sau căminele culturale", explicând că este "firesc ca lucrul acesta să se decidă la nivel local". A subliniat însă că există tentația ca atunci când ajungi la putere să vrei să controlezi totul politic pentru că aduce voturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel