Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare în dosarul ”Gala Bute”.
Gură de aer pentru DNA
Momentul condamnării Elenei Udrea și celorlalte condamnări din dosarul ”Gala Bute” vine după o lungă perioadă de achitări și după ce CCR a decis că procurorul-șef al DNA trebuie revocat. Astfel, apreciază sociologul Marius Pieleanu, condamnarea de astăzi vine ca ”o gură de aer” pentru DNA, care se bucură de victorie.
”E un moment favorabil pentru DNA, e o victorie a DNA-ului prin condamnarea definitivă a celor învinuiți în dosarul ”Gala Bute”. Aș spune chiar că e o gură de aer în tot acest context al achitărilor sau al condamnărilor ușoare pe bandă rulantă date de instanțele din România. În mod evident, DNA, în această etapă, cel puțin la capitolul Elena Udrea, iese victorioasă” a spus sociologul Marius Pieleanu, pentru DCNews.
Udrea, antipatie publică ridicată, condamnată a priori
Marius Pieleanu a adăugat că ”era clar că Elena Udrea este condamnată a priori, ea se `bucură` de o antipatie socială extrem de ridicată din partea publicului, o spun bazându-mă pe cercetări.”. Sociologul a mai spus că, prin ieșirile publice, ”Elena Udrea și-a atras nu numai antipatia unei părți mari a publicului, dar și ostilitatea instanțelor de judecată. Dacă ar fi `stat cuminte`, nu ar fi plecat în străinătate - pentru românul de rând solicitarea de azil politic într-o țară îndepărtată nu este nimic altceva decât recunoașterea vinovăției. În continuare, DNA, ca și parchetele celelalte, se bucură de o relativă înaltă încredere din partea populației. Toate lucrurile au condus la un final cu un rezultat așteptat”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)