Data publicării:

Ucraina se ia și de Papa Francisc. "Nu uitaţi niciodată moştenirea voastră. Sunteţi copiii marii Rusii”

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Ucraina face acuzații la adresa Papei Francisc după un discurs susținut, prin video-conferință, cu ocazia Zilei Tineretului Rus.

Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, îl atacă pe papa Francisc, acuzându-l de ”propagandă imperialistă” înr-un discurs rostit acum câteva zile printr-o video-conferință, cu ocazia Zilei Tineretului Rus de la Sankt Petersburg, transmite rador.

”Nu uitaţi niciodată moştenirea voastră. Sunteţi copiii marii Rusii: marea Rusie a sfinţilor, a regilor, marea Rusie a lui Petru I, a Ecaterinei a II-a, acel mare imperiu cult, de mare cultură şi mare umanitate.

Nu renunţaţi niciodată la această moştenire. Sunteţi moştenitorii marii Mame Rusia, continuaţi cu ea. Şi mulţumesc, mulţumesc pentru felul vostru de a fi, pentru felul vostru de a fi ruşi”, a scris Oleg Nikolenko, pe Facebook.

De asemenea mai spune oficialul ucrainean, "acesta este un citat din discursul Papei Francisc, adresat participanţilor la cea de-a X-a Zi a Tineretului Catolic Rus, desfăşurată la Sankt Petersburg pe 25 august. Tocmai cu o asemenea propagandă imperialistă - scrie el - şi ”necesitatea de a salva marea Mamă Rusia, Kremlinul justifică uciderea a mii de bărbaţi şi femei ucrainene şi distrugerea a sute de oraşe şi sate ucrainene”.

În continuare, mai spune Nikolenko, ”este cu adevărat păcat că ideile unei mari puteri ruse, care sunt de fapt cauza agresivităţii cronice a Rusiei, conştient sau inconştient, ies din gura Papei, a cărui misiune, în opinia noastră, este tocmai de a deschide ochii tineretului rus asupra cursului distructiv al actualei conduceri ruse”.

Vaticanul se apără

Ucraina vine și cu afirmații în apărarea lui Papa Francisc, subliniind că ”au apărut discuţii în mass-media ucraineană şi internaţională despre unele cuvinte rostite de Suveranul Pontif de la Vatican cu acea ocazie.

În special, potrivit unor interpretări, Papa Francisc ar fi încurajat tinerii catolici ruşi să ia exemplu de la unele figuri istorice ruse, cunoscute pentru ideile şi acţiunile lor imperialiste şi expansioniste, realizate în detrimentul popoarelor vecine, inclusiv a celui ucrainean”, a mai transmis Oleg Nikolenko.

În acest context, reprezentanţa Pontificală ”respinge cu fermitate interpretările menţionate mai sus, întrucât Papa Francisc nu a încurajat niciodată ideile imperialiste. Dimpotrivă, este un adversar ferm şi critic al oricărei forme de imperialism sau colonialism, în toate popoarele şi situaţiile. În aceeaşi cheie trebuie interpretate cuvintele Suveranului Pontif roman, rostite pe 25 august”.

Citește și: Papa Francisc îi îndeamnă pe copiii ruși să devină „artizani ai păcii”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel