Data publicării:

Ucraina nu va beneficia de un tratament special în încercarea sa de a adera la NATO

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ucraina nu va beneficia de un tratament special în încercarea sa de a adera la NATO, a declarat, sâmbătă, preşedintele american Joe Biden.

Când președintele american Joe Biden a fost întrebat de jurnaliști dacă intenţionează să facă „mai uşoară” aderarea Ucrainei la NATO, acesta a răspuns categoric „nu”, potrivit CNN.

„Nu pentru că trebuie să îndeplinească aceleași standarde. Așa că nu vom facilita lucrurile”, a declarat el reporterilor sâmbătă, înainte de plecarea sa la Philadelphia pentru primul său eveniment oficial de campanie prezidențială.

„Cred că au făcut tot ceea ce ține de demonstrarea capacității de coordonare militară, dar există o întreagă problemă: este sistemul lor sigur? Este necorupt? Îndeplinește toate standardele pe care le respectă toată lumea, toate celelalte state din NATO? Eu cred că da. Cred că se poate. Dar nu este automat”, a spus preşedintele american.

CNN relatase anterior că Biden şi echipa sa se află în toiul unor discuţii cu aliaţii din NATO cu privire la modul şi momentul în care Ucraina ar putea adera - o dezbatere ce ar putea expune tensiunile din cadrul alianţei înainte de summitul-cheie care va avea loc luna viitoare la Vilnius, în Lituania.

Potrivit surselor CNN, Biden ar fi de acord să elimine unul dintre  obstacolele pentru ca Ucraina să adere la NATO. Este vorba despre Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP)  care a fost descris într-un acord din 2008 ca fiind „următorul pas pentru Ucraina … pe calea directă spre aderare”. MAP este un „program de consiliere, asistenţă şi sprijin practic, adaptat la nevoile individuale ale ţărilor care doresc să adere la Alianţă” şi este un proces pe care alte state a trebuit să îl întreprindă pentru a adera la NATO. Eliminarea sa ar reprezenta un mic pas în facilitarea aderării Ucrainei la alianţa militată occidentală.

Eliminarea sa ar reprezenta un mic pas în facilitarea aderării Ucrainei la alianța defensivă. Aceasta face parte dintr-o propunere a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, și a fost discutată atunci când acesta s-a întâlnit cu Biden la Washington, la începutul acestei săptămâni, a precizat sursa citată.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că înțelege că țara sa nu poate deveni membră a NATO cât timp se află încă în război.

Referitor la afirmațiile lui Putin privind armele nucleare, Biden a mai spus că afirmația președintelui rus Vladimir Putin privind sosirea primelor arme nucleare tactice care vor fi depozitate în Belarus este „total iresponsabilă”.

Vineri, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că administrația Biden monitorizează îndeaproape situația dintre Rusia și Belarus, dar SUA nu au „niciun motiv să își ajusteze” poziția nucleară și nu „văd niciun indiciu” că Rusia se pregătește să folosească o armă nucleară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel