Data publicării:
Uciderea ursului Arthur se lasă cu dosar penal
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc ar face cercetări pentru mai multe infracțiuni, după ce ursul Arthur, considerat cel mai mare din România și poate din Europa, a fost ucis.
Potrivit surselor G4Media.ro, procurorii fac cercetări pentru infracțiunile de braconaj și uz nelegal de armă. Totul a pornit după ce prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein a folosit un Ordin al ministrului Mediului pentru a justifica vânarea gigantului mamifer.
„Vânătoarea de urs e ilegală fără derogare, însă a derogarea a fost emisă pentru un urs care făcea probleme. În prezent Garda de Mediu verifică dacă s-a respectat Ordinul ministrului”, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Austriecii au reacționat după aflarea știrilor. Organizațiile Agent Green și VGT din Austria condamnă uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee. Ecologiștii susțin că este vorba despre braconaj și că animalul împușcat este probabil cel mai mare din UE. Tot aceștia au lansat acuzații grave și au cerut ajutorul oamenilor legii și guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News