Data publicării:

Cioacă dorea să afle în cât timp se descompune cadavrul. Vezi motivele arestării

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Stiri
WhatsApp
ELODIA - CIOACA - PROCES
ELODIA - CIOACA - PROCES

Polițistul Cristian Cioacă, aflat în arest de miercuri după-amiază, după ce a ucis-o pe soția sa, Elodia Ghinescu, a cerut astăzi eliberarea. Tot astăzi, luju.ro a publicat motivele arestării lui. Unul dintre ele este că polițistul nu era interesat de dispariția soției lui,  dar era interesat în cât timp se descompune un cadavru

Un al doilea motiv pentru care Cioacă a fost închis sunt petele mari de sânge și petele noi, recent descoperite în pardoseala din dormitorul matrimonial, de 50 de centimetri. Dispariția pentru un timp îndelungat fără a-și asigura o posibilitatea de subzistență, fără a fi identificată și lipsa unor relații de dușmănie cu alte persoane, de care ar fi putut să se ascundă au fost alte trei motive ale Parchetului Înaltei Curți de Justiție și Casație (PCCJ).

Declarația unui coleg de-ai polițistului este un alt motiv. El a spus că Cioacă obișnuia să o bată pe Elodia și la puțin timp după dispariția ei, polițistul întreba în cât timp se descompune un cadavru.

PCCJ subliniază că polițistul Cristian Cioacă s-a folosit de pregătirea și experiența sa pentru a ascunde urmele infracțiunii. "În noaptea de 29/30 august 2007, inculpatul s-a întors din Pitești la domiciliu în jurul orei 03.00, după ce îi făcuse o vizita martorei P. D. C., cu care avea o relație extraconjugală. La scurt timp după sosirea la domiciliu, în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soți, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri. Cantitatea de sânge găsită la fața locului, precum si distribuția dinamică a stropilor de sânge, indică o acțiune de violență extremă, urmată probabil de sugrumarea sau sufocarea victimei, și exclud un scenariu de agresiune domestica de intensitate mică sau medie cu un final tragic neurmărit sau neacceptat de autor. Inculpatul era îmbrăcat în uniforma de polițist, având în vedere faptul că era programat să fie de serviciu pe timpul nopții și realizase în ultimul moment un schimb de tură cu colegul sau D. S.. În momentul comiterii faptei în locuința comună a celor doi soți se afla și copilul acestora în vârstă de 2 ani și 8 luni. După uciderea victimei, inculpatul a tranșat cadavrul pentru a facilita ascunderea lui și evitarea tragerii la răspundere penală.", potrivit luju.ro.

Cristian Cioacă și-a aruncat uniforma de polițist într-o râpă situată la patru kilometri de Poiana Brașov. El a spălat urmele de sânge de pe pereți și a aplicat un strat suplimentar de glet și vopsea lavabilă.

Referatul Parchetului arată că polițistul "s-a folosit de pregătirea și experiența sa profesională pentru a ascunde urmele infracțiunii, cunoscând faptul că mijloacele de tehnică criminalistică existente în dotarea organelor de urmărire penală la momentul respectiv, făceau extrem de dificilă detectarea urmelor de sânge aflate sub noul strat de vopsea".

Elodia Ghinescu a fost căutată prin Interpol în 190 de țări, timp de cinci ani. În timpul percheziției, actele, cardurile și bijuteriile au fost găsite la domiciliu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel