Data publicării:

Uber - Taxify. COTAR: Să înţelegem că aceste firme sunt protejate? De cine?

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

COTAR îi cere vicepremierului Daniel Suciu să retragă de pe transparenţa decizională proiectul de OUG privind transportul alternativ cu maşină şi şofer, "pentru a nu încălca legislaţia şi Constituţia României". 

"Dacă această Ordonanţă de Urgenţă se va da, vor fi încălcate legile acestei ţări şi Constituţia, cu rea intenţie. În primul rând, potrivit jurisprudenţei CCR, Guvernul nu poate adopta o OUG substituindu-se legiuitorului, prin preluarea unui proiect aflat în dezbateri parlamentare (decizia CCR 1567/18.11.2009-decizia 1431/3.11.2010). Curtea Constituţională a decis că angajarea unui proiect prin OUG este neconstituţională, acelaşi proiect fiind în dezbateri în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Ocolirea procedurii de examinare şi dezbatere a proiectului de lege şi recurgerea la angajarea răspunderii prin OUG asupra acestui proiect nu îşi găsesc o motivare.

În altă ordine de idei, nu se justifică în niciun fel urgenţa, în cazul acestei ordonanţe. În plus, există o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie care arată clar faptul că Uber face transport de persoane şi nu "ridesharing'. În urma acestei hotărâri, niciun stat membru UE nu este obligat să dea ordonanţe de urgenţă pentru susţinerea acestor entităţi", se menţionează în comunicatul citat de Agerpres. 

COTAR: "Paradis fiscal legalizat în România"

Conform COTAR, "se pare că atât Guvernul României, anumiţi oameni politici şi organele abilitate ale statutului se prefac acum şi uită cum aceste multinaţionale, "platforme', au eludat legile din România timp de patru ani au fraudat bugetul statului, obţinând venituri ilicite din activităţi neautorizate pe teritoriul ţării noastre, în detrimentul transportatorilor autorizaţi". 

"Să înţelegem că aceste firme sunt protejate? De cine? Care sunt oamenii politici, guvernanţi sau parlamentari care susţin crearea unui paradis fiscal legalizat în România, numai pentru unii? Nu cumva acesta a fost şi motivul pentru care timp de 8 ani Legea 38/2003 nu a fost modificată, astfel încât să prevadă sancţiuni pentru cei care refuză cursele, pentru un limbaj neadecvat, pentru că nu ai o ţinută decentă, pentru nepornirea aparatului fiscal de taxat la începutul cursei sau pentru negocierea cursei? Asta a fost interesul ca noi să fim demonizaţi, făcuţi în toate felurile prin presă, în articole plătite de aceste multinaţionale, în loc să modificăm legile transportului cu ceea ce este necesar pentru confortul şi siguranţa cetăţeanului?', spune Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR. 

Operatorii şi transportatorii susţin, totodată, că acei 30.000 de "parteneri' care rămân "fără loc de muncă' nu sunt angajaţi. "Firmele partenere ale Uber, Bolt, Clever etc. nu au niciun angajat şofer cu contract de muncă. Întrebarea este de ce ANAF (Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală, n.r.) şi ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă, n.r.) nu au verificat această situaţie până acum. Statul român a pierdut în patru ani - numai din taxele care trebuiau plătite pentru şoferi - circa 6 milioane de euro pe lună", atrag atenţia oficialii Confederaţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel