Data publicării:

U Cluj, prima victorie în playout. Debut cu dreptul şi pentru FC U Craiova

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

U Cluj şi FC U Craiova au început cu dreptul playout-ul Superligii. 

Universitatea Cluj a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, pe Cluj Arena, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal.

U s-a impus prin două goluri marcate în prelungirile celor două reprize, de Martin Remacle (45+1), respectiv Dragoş Tescan (90+5).

Meciul a consemnat debutul antrenorului Bogdan Argeş Vintilă pe banca tehnică a echipei piteştene.

FC Argeş a ajuns la 15 meciuri consecutive fără victorie în campionat, şapte egaluri şi opt înfrângeri. Echipa din Trivale a marcat un singur gol în ultimele cinci etape şi două în ultimele şapte.

U a pierdut doar un meci din ultimele şapte etape, având patru victorii şi două egaluri.

În sezonul regulat, FC Argeş a învins cu 3-1 pe teren propriu, iar returul s-a încheiat la egalitate, 1-1, scrie Agerpres.

Debut cu victorie în playout pentru FC U Craiova 

FC U Craiova a învins-o pe CS Mioveni cu scorul de 3-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Echipa antrenată de Nicolo Napoli s-a desprins după pauză, deschizând scorul prin Dragoş Albu (52), după o combinaţie cu Radu Negru. Albu a majorat diferenţa din penalty (66), după un henţ comis de Adrian Scarlatache. Argentinianul Juan Bauza a închis tabela la ultima fază (90+5).

CS Mioveni are o singură victorie în ultimele opt etape, patru egaluri şi trei înfrângeri.

FC U Craiova venea după două eşecuri consecutive.

În sezonul regulat, meciul de la Mioveni s-a încheiat nedecis, 2-2, iar FC U a câştigat la Craiova cu 2-1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel