Twitter nu a funcţionat timp de două ore
Reţeaua de socializare Twitter nu a fost funcţională joi, timp de aproximativ de două ore, din cauza unui dublu incident al centrelor de date, milioane de utilizatori fiind privaţi de noi informaţii.
"Salut! Se pare că avem o mică întrerupere a Twitter.com. Mulţumim pentru răbdare!", era mesajul transmis pe pagina de întâmpinare a site-ului reţelei de socializare, fără a da mai multe detalii.
La sfârşitul zilei, vicepreşedintele reţelei Twitter a transmis către utilizatori: "Centrele de date sunt concepute pentru a fi reduntante: când unul nu funcţionează, al doilea devine releu".
"Ceea ce este surprinzător în acest incident, este faptul că cele două sisteme au încetat să funcţioneze la puţin timp între ele. Mi-aş dori să pot spune că acest incident este cauzat de Jocurilor Olimpice, sau de «un bug în serie», la fel ca incidentul din iunie, dar de fapt, dubla problemă a infrastructurii noastre a fost cauzată de ambele", a adăugat vicepreşedintele.
Accesul la site-ul reţelei de socializare a fost dificil, chiar imposibil între orele 17.20 şi 19.25 GMT (20.20 şi 22.25, orele României), a menţionat Rawashdeh.
După întreruperea funcţionării, mai mulţi utilizatori au ironizat incidentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News