TVR Sport şi TVR Folclor - două noi canale ale Televiziunii Publice
TVR Sport şi TVR Folclor sunt două noi canale ale Televiziunii Publice
Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române a aprobat, joi, înfiinţarea a două noi canale - TVR Sport şi TVR Folclor. Potrivit unui comunicat al TVR, transmis AGERPRES, în şedinţa care s-a desfăşurat la Timişoara decizia a fost luată cu 11 voturi 'pentru' şi două voturi 'împotrivă'.
'Anul trecut am reuşit o reparaţie morală faţă de telespectatorii din România, prin relansarea TVR INFO şi TVR Cultural. Iată că anul acesta vom lansa TVR Folclor şi TVR Sport, canale dedicate unor domenii de interes semnificativ pentru români. Cred că intrăm în firescul unui serviciu public de media aliniat vremurilor şi misiunii sale', a declarat preşedintele-director general al SRTv, Dan-Cristian Turturică, citat în comunicat.
Producător şi deţinător al unui real tezaur de programe dedicate tradiţiilor, folclorului şi creaţiei etnografice a comunităţilor locale, Televiziunea Română îşi propune să facă din conservarea şi promovarea patrimoniului naţional obiectivele TVR Folclor. La rândul său, TVR Sport va promova, la nivel naţional, educaţia pentru o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă, susţinerea sportului şi a sportivilor români. De asemenea, va oferi publicului competiţii din domenii sportive care nu îşi găsesc locul pe piaţa de televiziune din România.
'În acest context, tot în şedinţa de astăzi, CA a demarat procedurile în vederea continuării difuzării competiţiilor cuprinse în pachetul UEFA YWF, care conţine partidele ce se vor disputa anul acesta. Lista evenimentelor sportive cuprinde şi Campionatul European de Fotbal U21, găzduit de România şi Georgia, dar şi UEFA European U19 Championship, UEFA Women's Futsal EURO 2023, UEFA Women's U17 Championship 2023, UEFA European U17 Championship, UEFA European Womens's U19 Championship şi UEFA Futsal U19 EURO 2023', se precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News