TVR face parteneriat cu Ministerul Agriculturii. Vezi despre ce este vorba
Preşedintele-Director General al TVR, Claudiu Săftoiu, şi Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, au semnat, miercuri, un protocol de cooperare între cele două instituţii.
Televiziunea Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urmăresc astfel derularea de proiecte comune, prin realizarea unor emisiuni şi evenimente în parteneriat. Scopul comun al acestui protocol este informarea societăţii româneşti, în ansamblu, dar cu preponderenţă a comunităţilor rurale şi a comunităţilor locale mici şi mijlocii.„Prin colaborarea cu MADR ne propunem informarea publicului, în special din zonele rurale, punând în valoare potenţialul uriaş pe care îl au studiourile teritoriale TVR în comunităţile locale”, declară Claudiu Săftoiu, PDG al TVR.
„În plus, vrem să punem accent pe elaborarea unui nou concept pentru TVR 3, care să devină o expresie a mediului rural, a conservării spaţiului cultural, tradiţional, etnografic, dar şi de actualitate şi de societate rurală”, continuă Claudiu Săftoiu, PDG al TVR.”
Conform protocolului, TVR va transmite programe de televiziune ce au ca scop cunoaşterea şi informarea comunităţilor locale, a zonei rurale şi a publicului interesat în scopul dezvoltării acestor comunităţi, comunicarea politicilor naţionale şi europene din domeniul agricol, dialogul cu fermierii, dar şi cu oamenii care desfăşoară activităţi în sectoarele conexe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News