Gabriel Grecu a participat, joi, la evenimentul International Digital Forum, unde a vorbit despre procesul de tranziţie de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră.
Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a câştigat trei multiplexuri naţionale, în luna iunie, în urma unei licitaţii organizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), contra sumei de 1.020.002 euro. Astfel, SNR trebuie să implementeze strategia de tranziţie la TV digitală, care prevede că emisiile terestre analogice se vor încheia pe 17 iunie 2015.
Potrivit lui Gabriel Grecu, pe primul multiplex vor intra canalele libere la retransmisie ale Televiziunii Române. Însă, întrucât primul multiplex are capacitatea de a găzdui 14 canale, iar TVR are doar 5 (TVR 1, TVR 2, TVR HD, TVR International şi TVR News), Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiocomunicaţii se gândesc să lanseze două noi canale - unul educativ şi unul de meteo -, aşa cum există la nivel internaţional, după cum a explicat Gabriel Grecu.
Prezent la evenimentul International Digital Forum, Lucian Romaşcanu, consilier în chestiuni de management al preşedintelui-director general al TVR, Stelian Tănase, a confirmat existenţa unor discuţii în sensul lansării acestor două noi canale.
"Discuţiile sunt la început, dar, cu certitudine, dacă va rezulta un beneficiu pentru toate părţile implicate, TVR are resursele să producă asemenea canale. Pot fi foarte ieftine şi susţinute", a spus Lucian Romaşcanu.
El a precizat că aceste două canale - unul educativ şi unul de meteo - "sunt exemple" de televiziuni care ar mai putea fi incluse pe multiplexul 1, pe care, din 17 iunie 2015, vor emite toate canalele libere la retransmisie ale televiziunii publice.
Lucian Romaşcanu a mai spus că nu a fost luat o decizie finală în privinţa acestor două noi televiziuni, aceasta implicând mai multe etape, între care aprobarea Consiliului de Administraţie al TVR, obţinerea unor noi licenţe de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, dar şi încadrarea în termenii programului de redresare economică şi ai memorandumului Guvernului din 2012.
La rândul său, Gabriel Grecu a spus că, în prezent, TVR HD produce emisiuni educative.
"TVR, prin structura ei, are capacitatea de a genera conţinut şi educativ şi meteo şi de orice altă natură", a spus şi Lucian Romaşcanu.
El a mai spus că, în general, pe piaţa audiovizualului românesc există loc pentru dezvoltarea unor noi televiziuni tematice, de nişă. De asemenea, Romaşcanu a spus că TVR are prea multe canale, în contextul în care "există suprapuneri de conţinut şi în care piaţa de televiziune generalistă este oricum supraaglomerată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva