Data publicării:

TVR ar putea să NU transmită Euro 2016

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune Irina Radu a informat luni conducerea Camerei Deputaţilor că achiziţionarea Campionatului European de Fotbal 2016 de către televiziunea naţională 'este un demers greu de realizat' având în vedere situaţia financiară.

'Printre obiectivele strategice ale TVR a fost şi achiziţionarea competiţiilor sportive de interes major foarte urmărite şi dorite de telespectatori. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente din 2016 este Campionatul Mondial de Fotbal pentru achiziţia căruia TVR a făcut demersuri constante, mai ales că echipa naţională a României este calificată. În numeroase rânduri televiziunea publică a atras atenţia asupra pericolului că, pentru prima dată în istoria sa, nu va putea achiziţiona această competiţie cerând ajutorul autorităţilor pentru găsirea unor soluţii. (...) Din păcate, propunerile şi solicitările TVR nu au dus la obţinerea unui sprijin din partea autorităţilor', se arată în scrisoarea transmisă de Irina Radu Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Ea a mai adăugat că TVR a purtat negocieri cu deţinătorii drepturilor tv obţinând 'condiţii financiare avantajoase faţă de cerea iniţială a firmei CAA Eleven', însă veniturile realizate nu sunt suficiente pentru a permite achiziţia în condiţiile prevăzute în cererea de ofertă comunicată de firma respectivă.

Scrisoarea Irinei Radu va fi analizată în şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel