Data publicării:

TVA-ul va deveni cheltuială deductibilă pentru proiectele cu fonduri europene, potrivit unei hotărâri de Guvern

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
orban
orban

Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care TVA-ul devine cheltuială eligibilă pentru rambursare din fondurile comunitare de la 1 ianuarie 2012, existând posiblitatea ca unele programe să fie exceptate de la această facilitate.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban a apreciat că actul normativ adoptat de către Executiv va conduce la creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor comunitare prin faptul că TVA devine eligibilă, iar efortul financiar al celor care beneficiază de fondurile de coeziune ale Uniunii Europene va fi mai redus. "Ajutăm beneficiarii, fie publici, fie privaţi, să-şi acopere aceste cheltuieli şi, de multe ori, sunt proiecte blocate pentru că, de exemplu, sunt dificultăţi pentru autorităţile locale, în a plăti TVA-ul", a declarat Orban.

Acesta a precizat că HG-ul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012, iar prevederile sale nu vor putea fi aplicate retroactiv. Un rol important în aplicarea actului normativ va reveni Ministerului de Finanţe care va trebui să verifice şi cererile de rambursare a taxei pe valoare adăugată. "Ministerul Finanţelor Publice are sarcini în plus să verifice în ce măsură cererile de rambursare au asemenea cheltuieli eligibile incluse (...) Pentru ANAF este o sarcină în plus, una deloc simplă, dar ne bucurăm că există disponibilitatea necesară", a spus Leonard Orban.

Pe de altă parte, fiecare minister va trebuie să decidă până la finele acestui an dacă programele pe care le gestionează au de câştigat sau de pierdut prin această hotărâre, în al doilea caz putând cere să fie exceptate. "În momentul în care TVA-ul devine eligibil, dimensiunea programelor se micşorează şi atunci vor fi mai puţin proiecte susţinute din fonduri comunitare şi de aceea fiecare autoritate de management îşi va face o analiză proprie şi vom supune aprobării Guvernului, dacă este cazul, exceptări de la aplicarea HG, fie că vorbim de exceptări pe întregi programe operaţionale sau doar părţi din ele", a explicat ministrul Afacerilor Europene.

Orban a arătat că rambursarea TVA din fonduri europene va face, în cazul Programului Operaţional de Transport, ca anumite proiecte să nu mai poată fi finanţate din bani europeni în actualul cadru financiar european, motiv pentru care a fost lăsată posibilitatea exceptării, la cererea ministerelor. "Pot să dau şi alte exemple de programe sau axe întregi deja supracontractate. Atunci se va pune o problemă foarte serioasă, aceea că unele contracte deja încheiate vor trebuie să fie eliminate ca proiecte finanţate cu bani europeni", a estimat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel