Data publicării:

Turnul Eiffel se redeschide vineri pentru vizitatori

Autor: Andrei Itu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Turnul Eiffel se redeschide vineri pentru vizitatori
Turnul Eiffel se redeschide vineri pentru vizitatori

Turnul Eiffel se redeschide pentru vizitatori, vineri, după mai multe luni în care a fost închis din cauza restricţiilor asociate epidemiei de coronavirus, informează dpa. 

Biletele vândute online în avans pentru redeschiderea acestui monument emblematic al Parisului s-au epuizat. Turnul a fost închis pentru vizitatori la sfârşitul anului trecut şi, deşi se spera la o redeschidere în decembrie, condiţiile sanitare nu au permis până acum acest lucru.

A fost a doua închidere a turnului din cauza coronavirusului, după ce accesul a fost limitat parţial în primăvara anului 2020, când virusul a început să se răspândească în Europa. Pentru moment, vizitatorii trebuie să poarte măşti sanitare şi să păstreze distanţarea fizică.

Începând din 21 iulie, normele mai dure vor intra în vigoare în Franţa, iar vizitatorii vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19 sau dovada vaccinării ori a recuperării după boală.

Tinerii şi copiii sunt scutiţi pentru moment de aceste cerinţe. Turnul Eiffel, cu o vechime de peste 130 de ani, primeşte de obicei anual circa 7 milioane de vizitatori. Anul trecut a existat o scădere accentuată a numărului de turişti din cauza restricţiilor asociate coronavirusului şi a lipsei vizitatorilor internaţionali.

Monumentul, cunoscut şi sub numele de 'dame de fer' în Franţa, a fost construit pentru Expoziţia Universală de la Paris şi finalizat în 1889, notează Agerpres.

Amintim faptul că francezii s-au revoltat în stradă, chiar de Ziua Națională a Franței, la adresa președintelui Emmanuel Macron. Preşedintele a participat la parada militară şi le-a adus omagii poliţiştilor şi militarilor decedaţi în misiuni, spre marea nemulțumire a francezilor, care l-au huiduit și fluierat.

Macron, huiduit chiar de Ziua Franței

Prezent la parada organizată pe Bulevardul Champs-Élysées, în centrul Parisului, Emmanuel Macron a coborât de la tribună pentru a-i saluta pe tinerii adunaţi în Piaţa Concorde.

"Vă mulţumesc pentru acest 14 Iulie, felicitări tuturor şi mulţumesc pentru participare", a spus preşedintele Franţei. Guvernul francez va face vaccinul COVID-19 obligatoriu pentru lucrătorii din domeniul sanitar, informează luni postul BFM TV înainte de un discurs televizat al preşedintelui Emmanuel Macron, relatează Reuters.

Franţa are o mişcare anti-vaccinistă tenace, dar autorităţile au mizat pe faptul că vor putea convinge suficiente persoane, inclusiv personal medical, să se vaccineze voluntar pentru a diminua răspândirea virusului.

Totuşi, o scădere a ratelor de vaccinare pe măsura ce se avansează în lunile de vară şi o creştere a numărului de infectări din cauza noii variante dominante Delta au forţat guvernul să regândească strategia, notează Reuters, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel