Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas (locul 6 în ierarhia mondială) l-a învins luni pe rusul Daniil Medvedev (locul 4 mondial) în două seturi, 7-6 (7/5), 6-4, în Grupa Andre Agassi din cadrul Turneului Campionilor, de la Londra.
Pentru Tsitsipas, 21 de ani, a fost primul succes în faţa rusului (23 ani) în cele cinci confruntări pe care le-au avut până acum.
În cealaltă partidă a grupei, nr. 1 mondial, spaniolul Rafael Nadal, va juca luni seara cu deţinătorul titlului, germanul Alexander Zverev (22 ani, locul 7 ATP).
Duminică seara, tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 3 mondial, a debutat cu stângul la Turneul Campionilor, fiind învins în două seturi simetrice, 7-5, 7-5, de austriacul Dominic Thiem, cap de serie numărul 5.
Thiem, care s-a impus pentru a cincea oară în faţa lui Federer, în şapte confruntări, a luat astfel o opţiune importantă pentru calificarea în semifinalele acestei competiţii de final de sezon din circuitul ATP.
În primul meci din grupa Bjorn Borg a Turneului Campionilor, sârbul Novak Djokovic, numărul doi mondial, a dispus fără probleme, cu 6-2, 6-1, de italianul Matteo Berrettini, după numai 63 minute de joc.
Turneul Campionilor este dotat cu premii totale în valoare de 9 milioane dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video