Data publicării:

Turneu Wimbledon 2017. Revolta jucătorilor

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Sport
WhatsApp

Tenismanul britanic Andy Murray, nr. 1 mondial și deținătorul titlului, a declarat vineri că Arena centrală de la Wimbledon nu este ''de o calitate atât de bună ca în anii precedenți'', adăugându-se astfel vocilor critice referitoare la acest subiect.

Sunt câteva gropi și denivelări chiar în spatele și în fața liniei de fund a terenului, mici ridicături. Nu cred că erau (înainte), a afirmat scoțianul după succesul său din turul trei în fața italianului Fabio Fognini (6-2, 4-6, 6-1, 7-5) de pe Arena centrală. Și adversarul lui a criticat terenul, spunând că este foarte prost.

În ultimele zile, iarba de la Wimbledon a făcut obiectul a numeroase critici, dar acestea erau concentrate mai ales pe terenul nr. 18, unde francezul Nicolas Mahut și americanul John Isner au disputat meciul cel mai lung din istorie în 2010 (11h05min, 70-68 pentru Isner au setul 5).

Arbitrul judecător a făcut fotografii terenului: este pământ, este plin de gropi și denivelări, a afirmat joi jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, după înfrângerea suferită în fața americancei Alison Riske, precizând că atât ea cât și adversara sa au cerut, în van, schimbarea terenului.

Elvețianca Timea Bacsinszky a criticat și ea starea aceluiași teren marți, după succesul în fața portoricanei Monica Puig, campioana olimpică: Sunt dezamăgită de calitatea ierbii anul acesta, mai ales pe terenul nr. 18. Nu spun că este periculos, dar este doar a doua zi a turneului și gazonul este deja distrus.

Pe arena nr. 17, americanca Bethanie Mateek-Sands s-a accidentat la genunchiul drept joi și a fost constrânsă să abandoneze în fața româncei Sorana Cîrstea, care nu a fost atât de critică la adresa suprafeței de joc: Știam că iarba este mai periculoasă decât suprafețele dure sau cu zgură. Iar ceea este s-a întâmplat astăzi (joi) este neșansă. I se putea întâmpla oricui, a spus Cîrstea.

Organizatorii au respins aceste critici, asigurând că terenurile au fost pregătite după aceleași norme drastice ca și în anii trecuți, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel