Italia relaxează condiţiile de intrare pe teritoriul său de la 1 martie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Turiştii care vin în Italia nu vor mai sta în carantină şi nici nu vor prezenta rezultatul unui test de la 1 martie / Foto: Pexels.com
Turiştii care vin în Italia nu vor mai sta în carantină şi nici nu vor prezenta rezultatul unui test de la 1 martie / Foto: Pexels.com
În Italia se va putea intra de la 1 martie în baza certificatului verde, chiar și cel obținut în urma unui test COVID – potrivit unei ordonanțe semnate aseară de ministrul Sănătății.

Conform unui anunț al Il Corriere Della Sera, preluat de Rador, ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, a semnat o ordonanţă care prevede că 'începând cu 1 martie, pentru sosirile din toate ţările non-europene să se aplice aceleaşi reguli deja în vigoare pentru ţările europene. Persoanele care vor să intre pe teritoriul naţional trebuie să întrunească doar una din condițiile certificatului verde: să aibă certificatul de vaccinare, un certificat de recuperare după boală, sau un test negativ'.

Totuși, până la 28 februarie, inclusiv Italia solicită cetățenilor europeni un greenpass cu două doze de vaccin mai vechi de șase luni și un test COVID negativ pentru a intra pe teritoriul său.

Totodată, până la 31 martie, pentru a dormi într-un hotel sau pentru a mânca într-un restaurant sau pentru a schia, toți cetățenii trebuie să prezinte așa-numitul super greenpass – supracertificatul celor imunizaţi sau al celor recent vindecaţi de boală, mai precizează sursa citată.

Citește și: Novak Djokovic poate concura la Openul Italiei

Ministrul italian al sporturilor a spus că Novak Djokovic va putea participa la Openul Italiei, deoarece evenimentele în aer liber nu necesită ca o persoană să fie vaccinată împotriva infecției cu SARS-CoV-2.

Novak Djokovic a declarat recent că este pregătit să sacrifice turneele de Mare Șlem, precum Openul Franței și Wimbledon, dacă i se va cere să se vaccineze împotriva COVID-19, după ce a fost expulzat cu puțin timp înainte de Openul Australiei, din cauza faptului că nu a fost vaccinat.

„Este un sport în aer liber, iar permisul verde nu este necesar", a declarat, joi, ministrul italian al sporturilor.

„Deci, dacă Djokovic vrea să vină în Italia pentru a juca, va putea să o facă. Poate fără să viziteze hoteluri și restaurante", a spus acesta, notează Mediafax. La începutul acestei luni, guvernul italian a ridicat obligația de a purta masca în aer liber.

Citește și: Italia reduce bugetul pentru pensii, după ce SARS-CoV-2 a crescut mortalitatea în rândul vârstnicilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel