Turiștii au petrecut 1 Mai la Bâlea Lac. Zăpadă de aproape 2 metri
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Bâlea Lac
Bâlea Lac
Turiștii iubitori de munte și de zăpadă au ales să petreaca 1 Mai, la Bâlea Lac, acolo unde stratul de zăpadă ajunge la aproape doi metri. 

De 1 Mai, unii turişti au preferat să se bucure de ninsoare, aşa că au ales Bâlea Lac, zona turistică cu cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de 1,8 metri, potrivit cabanierilor.

Cei care au urcat cu telecabina la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, au avut parte de o zi cu lapoviţă şi ninsoare, vizibilitatea fiind scăzută pentru schi.

Stratul de zăpadă a crescut cu nouă centimetri în ultimele 24 de ore la Bâlea Lac, ajungând miercuri la 182 de centimetri, potrivit meteorologilor sibieni. Riscul de producere de avalanşe este de gradul 3 pe o scară de la unu la cinci, arată meteorologii.

Accesul la Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina, de la Bâlea Cascadă. Până la Bâlea Cascadă, turiştii pot călători pe Transfăgărăşan.

Vezi și: Sute de mii de persoane, evacuate din calea ciclonului Fani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel