Data publicării:

Turistă din Ungaria, salvată după o accidentare în Retezat

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

O turistă din Ungaria a fost salvată din Munții Retezat după ce s-a accidentat. 

O turistă din Ungaria, care s-a accidentat la un picior în zona Valea Rea, în apropiere de Vârful Peleaga (2.508 m) din Masivul Retezat, a fost salvată şi adusă la o ambulanţă SMURD de o echipă a Salvamont Hunedoara, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la capătul unei acţiuni de opt ore.

"Turista, în vârstă de 48 de ani, se afla, împreună cu un grup de prieteni, în zona tăurilor din Valea Rea, sub Vârful Peleaga. Femeia avea o problemă la picior, în ajutorul său fiind mobilizată o echipă formată din şapte salvatori montani", a declarat duminică, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.

După ce i-au acordat primul ajutor, victima a fost transportată cu ajutorul unei tărgi speciale până în zona cabanei Cârnic, unde a reuşit să urce un echipaj SMURD Hunedoara.

Conform salvamontiştilor, acţiunea a fost una dificilă din cauză că accidentata se afla într-o zonă îndepărtată de punctele de permanenţă ale Salvamont şi pentru că s-a desfăşurat pe timp de noapte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel