Data publicării:

Turist înecat după ce a salvat copilul unor părinți neatenți. Avocatul Bărbuceanu: Din păcate, aici poate e o scăpare a legii

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Trupul neînsuflețit al turistului care a intrat în apă pentru a salva un copil, în Eforie Nord, a fost adus la mal, de valurile Mării Negre, duminică.

Turistul se afla pe plajă, vineri, când a auzit țipetele unei mame care privea cum soțul ei se aruncă în valuri pentru a salva copilul acestora de la înec.

Deși steagul roșu era arborat, turistul nu a stat pe gânduri și, alături de niște angajați de pe plajă, a spart depozitul salvamarilor pentru a se echipa cu veste. Din păcate, din cauza grabei, acesta nu a mai apucat să-și închidă vesta.

Copilul și tatăl acestuia au apucat să fie salvați, iar angajații de pe plajă s-au întors în siguranță, dar turistul a fost purtat de valuri, îndepărtându-se prea tare pentru a mai putea fi salvat.

Trupul lui a fost adus duminică la mal, în a treia zi de căutări.

Pot fi părinții acuzați de omor din culpă?

 

 

Într-o astfel de situație este greu de găsit vinovatul legal. Avocatul Bogdan Bărbuceanu ne-a explicat, într-un interviu, că poate fi imposibil pentru familia îndurerată să își găsească dreptatea în instanță.

„Nu putem vorbi de o răspundere juridică aici. Înțeleg că primul instinct ar fi să ne gândim la răspunderea părinților, pentru că nu au supravegheat copilul. Asta ar fi fost cazul doar dacă se întâmpla ceva cu minorul, dar câtă vreme nu a pățit nimic ar putea fi doar o anchetă din partea autorităților, dar nu cred că se va întâmpla treaba asta.

Vis-a-vis de moartea tânărului respectiv nu răspunde nimeni pentru că a fost, până la urmă, alegerea lui. Din păcate, aici poate e o scăpare a legii, pe situații de genul acesta. Ca să fie ucidere din culpă trebuie să avem o formă de vinovăție, ceea ce presupune că s-a acționat într-un fel, dar tatăl nu l-a împins în apă pe tânărul respectiv. E o răspundere doar din punct de vedere moral. Omul acela probabil se simte vinovat că nu și-a ținut copilul unde trebuia și din cauza asta a murit un om, dar nu va răspunde în niciun fel față de moartea acestei persoane”, a precizat avocatul.

 

Ce s-ar fi întâmplat dacă un salvamar ar fi murit în aceleași condiții?

 

 

Întrebat dacă părinții ar fi fost absolviți de vină și dacă un salvamar ar fi fost cel care ar fi murit în aceleași condiții, încercând să le salveze copilul, Bogdan Bărbuceanu a răspuns:

„Acolo e o chestiune puțin mai delicată. Acolo s-ar fi putut atrage o răspundere, dar la fel, nu putem vorbi de o răspundere penală. Acolo vorbim și despre faptul că salvamarul trebuie să aibă echipamentul necesar pentru a nu se îneca. Am fi putut vorbi de un fel de răspundere civilă, dar destul de greu pentru că practica dreptului nu a întâlnit suficiente spețe de genul acesta și nu s-a stabilit o practică constantă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel