Turist britanic, dispărut de mai multe zile în Noua Zeelandă
O importantă operaţiune de căutare şi salvare a fost demarată, după ce un excursionist britanic a dispărut de mai multe zile în Noua Zeelandă, informează miercuri Press Association.
Darren Myers traversa lanţul muntos Tararua Range de pe Insula de Nord, atunci când a luat legătura ultima dată cu familia. Excursionistul britanic de 49 de ani, stabilit în Wellington, a fost dat dispărut după ce nu a reuşit să ajungă la punctul final al traseului său sâmbătă după-amiază. Cumnatul său, Duncan Styles, a declarat presei locale că Myers era un împătimit al expediţiilor solitare.
Eforturile de salvare - atât la sol cât şi pe calea aerului - au fost îngreunate miercuri de vânt. Tararua Range este un lanţ muntos izolat din partea sudică a Insulei de Nord, cu unele trasee recomandate doar montaniarzilor cu experienţă, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News