TURISM. Studiu privind circuitele opționale pe Litoralul românesc
De la un an la altul tot mai mulţi români care aleg să-şi petreacă vacanţele pe litoralul românesc şi nu numai îşi îndreaptă atenţia către programele şi excursiile opţionale.
Numărul în continuă creştere al turiştilor care aleg litoralul nostru şi turismul intern în general, îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite în acest sector, experienţa dobândită în vacanţele de pe alte meleaguri dar şi conjunctura internaţională tensionată în ceea ce priveşte unele destinaţii externe au determinat dezvoltarea turismului intern şi totodată a acestui segment opţional.
Fie că este vorba de cele peste 2 milioane de turişti români care aleg anual litoralul românesc sau de cei circa 50.000 de turişti străini care ajung aici în mod organizat sau pe cont propriu, trăsătura comună a profilului turistului ultimilor ani este definită de reîntoarcerea la istorie şi cultură, dar totodată şi de deschiderea către nou, de nevoia de cunoaştere şi acţiune.
"Dacă în primii ani după Revoluţie programele opţionale aproape lipseau cu desăvârşire iar în anii 2000 le puteam număra pe degetele de la o mână, iată că în 2016, numai litoralul românesc îşi aşteaptă turiştii cu peste 15 programe de bază, culturale, gastronomice sau de aventură, cu preţuri pentru toate buzunarele sau programe pentru toate tipurile de turişti, dornici de acţiune sau relaxare", subliniază Aurelian Marin, directorul general al Paradis Vacanţe de Vis, cel mai mare touroperator din Constanţa dedicat Litoralului românesc şi turismului intern.
Cât costă excursiile opţionale?
Turistul poate beneficia de un tur pietonal al Constanţei pentru de 50 lei; o vizită a Cetăţii Histria - prima colonie greacă de pe ţărmul de vest al Mării Negre, pentru 80 de lei; o plimbare cu caii celebrei herghelii din Mangalia pentru circa 100 lei; un prânz pescăresc tradiţional sau o seară românească, grecească, turcească sau arăbească autentică pentru 100 - 135 lei; o vizită pe litoralul bulgăresc al Mării Negre la Castelul Reginei Maria de la Balcik & Grădina Botanică, circa 130 de lei; un tur UNESCO în Delta Dunării, rezervaţie a Biosferei, pentru 170 de lei; o plimbare pe mare cu nava de croazieră la 170 de lei sau pentru turiştii dornici de adrenalină maximă, un program Jeep Safari în Delta Dunării la 490 de lei per adult şi 150 de lei pentru copii.
Top 5 excursii opţionale de pe litoralul românesc
1. TUR UNESCO - Croazieră Delta Dunării
2. Seară grecească autentică cu formaţie şi spectacol
3. Castelul Reginei Maria de la Balcik & Grădina Botanică
4. Bucureşti - Tur Regal
5. Tur pietonal Constanţa
Topul extins al excursiilor opţionale:
6. Degustare de vinuri la Crama Murfatlar
7. Cetatea Histria
8. Adamclisi şi Mănăstirea Sf. Andrei
9. Prânz pescăresc tradiţional
10. Echitaţie la Herghelia Mangalia (Preţ: 109 Ron/ adult / cal: 5 min.; 96 Ron / copil / ponei: 5 min. )
11. Plimbare pe mare cu nava de croazieră
12. Plimbare cu velierul pe mare
13. Plimbare cu caiacele pe mare (Preţ: 50 Euro / ora; închiriere caiac + instructor)
14. Scuba Diving
15. Jeep Safari în Delta Dunării (Preţ: 490 Ron/ adult; 150 Ron pentru copii 6 – 15 ani)
În urma analizei cererilor Paradis Vacanţe de Vis, reiese faptul că turiştii străini preferă excursiile opţionale în Delta Dunării şi Bucharest Royal City Tour iar cei români sunt interesaţi de excursia de o zi la Balcik (Bulgaria), la Palatul Reginei Maria şi de croaziere în Delta Dunării. În mod detaşat, câştigătoarea excursiilor opţionale de pe litoralul românesc este Delta Dunării, aflată la o distanţă relativ mică (118 km) de staţiunile din nordul Mării Negre.
În ceea ce priveşte tipologia turiştilor care apelează la programe opţionale, trebuie spus că ponderea este echilibrată, fiind împărţită între familii cu copii până în 14 ani, tineri - elevi/studenţi şi cupluri.
"Excursiile opţionale vin în completarea pachetelor turistice clasice şi le personalizează, de aceea le-am putea numi, metaforic, "cireaşa de pe tort" a vacanţei turistului. Acestea sunt importante pentru toţi participanţii la desfăşurarea lor, atât pentru turiştii care vor avea o vacanţă completă sau organizatori - fiindcă fidelizează clientela agenţiei, cât şi pentru cei care oferă serviciile conexe de transfer, restauraţie, agrement", declară Aurelian Marin.
Câţi dintre turiştii străini şi români cumpără programe opţionale pe litoralul românesc?
40.000 de turişti străini
20 de mii de străini care ajung în România pe calea aerului, mijloace rutiere sau cu trenul apelează la programe opţionale. Dintre aceştia, jumătate achiziţionează pachetele prin agenţiile de turism iar cealaltă jumătate direct de la furnizorii de acest tip de servicii. Acestor turişti străini li se mai pot adăuga înca 20 de mii de pasageri ai vaselor de croazieră care acostează în portul Constanţa, turişti care cumpără servicii opţionale pe litoralul românesc.
20.000 de turişti români
10.000 de români cumpără acest tip de programe prin intermediul agenţiilor de turism şi tot atâţia în mod individual, direct de la furnizor.
Factorii de natură socială, stresul cotidian dar şi climatul geopolitic mondial duc la o migraţie continuă a turiştilor pe diferite zone, fie că vorbim despre turismul intern sau de outgoing. De aici şi o nouă înţelegere asupra turismului, a unui turist din ce în ce mai curios şi mai dornic de a rememora momente unice ale istoriei sau de a trăi în mod activ şi inedit prezentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News