În 1994, lângă Bazarul din Istanbul a avut loc un atentat, în plină campanie pentru alegerile locale. Refah Partisi, cu un candidat  tânăr și carismatic, Erdogan,  încingea străzile, pregătindu-se să câștige cel mai mare oraș din Turcia.

Explozia a rănit două românce. Una a murit, câteva zile mai târziu, la spital. Un reportaj sub ”acoperirea” de turist pe drumul sacoșelor, între două autocare,  devenea o săptămână de breaking news, de la locul tragediei. Poate că astăzi n-ar părea o mare problemă, dar la doi ani după ce Stolojan naționalizase valuta, iar cardurile nu se ajunseseră, încă, în România, dolarul din buzunar avea altă valoare.

Tot ce îmi permiteam era un împinge-tava de mâna a doua, între Marmara și Taksim. Drept este că, venit din țara cartofilor pai cu ceafă de porc și gogoșari în oțet, sarmalele (originale, să lăsăm patriotismul pentru adevăr), vinetele umplute,  dovleceii cu pui și bamele cu vită etc. mi se păreau delicatese, ca să nu amintesc dulciurile, jignind banalul papanaș prăjit  în ulei de motor, care rezistă în cârciumile de lux din București până în ziua de azi.

După 22 de ani, când am văzut într-un mall din București un împinge-tava turcesc, m-am repezit la tejghea.

-O încălzim, întreabă vânzătoarea?

-Cum adică, o încălzim, nu e caldă, o întreb la rândul meu?

-Nu, o punem imediat la microunde, zice ea.

- Lăsați, m-am răzgândit...

Am două argumente când spun că, totuși, restaurantul era al unui turc și nu doar o firmă turcească pusă pe un butic dâmbovițean. În primul rând, vânzătoarea a insistat să gust, a căutat să mă întoarcă din drum, în locul neaoșului sictir românesc. Se simte, deci, know-how-ul Marelui Bazar. Al doilea este chiar mâncarea, din care am luat o linguriță: prea bună pentru un bucătar autohton care descarcă rețete turcești de pe net.

Cum se face atunci că nu respectă marele secret, pe care îl știu toți hangii din lume cu excepția celor din România? Mâncarea gătită se ține fie la 4 grade, în frigider, fie pe plită, la peste 60 de grade. Adică se ține fierbinte, până ajunge în farfurie. 

De fapt, e discutabil dacă patronii știu sau nu asta. Ca să fiu cinstit, mi-a și răspuns o mamaie de la un ”chinezesc” din Mamaia, pe vremea lui Mazăre: Ce-ați vrea domnule, să stăm cu focul aprins, să murim de căldură, ca să vă ținem mâncarea caldă?

Cert este că publicul din România nu a învățat la școală că germenii patogeni se dezvoltă la 37  de grade, iar mâncarea călâie exact temperatura asta o are, fiind mediul ideal de cultură pentru salmonella și escherichia, două trufandale vândute vară de vară pe Litoral.

Iată de ce își permite turcul, în București, să facă trucul cu microundele, la care nici nu s-ar gândi în Istanbul. Și acolo este posibil ca, din 41 de instituții de control, după ce își iau mostrele, 42 să închidă ochii. Dar clientul, dacă îi dai mâncarea călâie, îți toarnă farfuria în cap.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News