Turcia şi-a schimbat numele. Analist: Va cimenta locul lui Erdogan în istoria ţării. Strategie pentru atragerea votanţilor naţionalişti
Joi, ONU a recunoscut schimbarea numelui Turcia în Turkiye, pronunţat Tur-key-yay. Ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu a spus că această mutare "va creşte valoarea brandului de ţară".
"Principalul motiv pentru care Turcia îşi schimbă numele este pentru a elimina asocierea în limba engleză cu curcanul (n.r. Turkey). Dar, nu doar pentru că face referire la o pasăre, ci pentru că, în limbaj colocvial, acest termen indică spre eşec", a explicat Sinan Ulgen, preşedintele grupului EDAM, din Istanbul.
Deşi organizaţiile internaţionale sunt acum obligate să folosească noul nume, Ulgen avertizează că acest lucru nu se va produce imediat. "Va dura, probabil, câţiva ani până când publicul larg se va obişnui cu noul nume", a mai punctat acesta, conform CNN.
Nu este prima dată când Turcia încearcă să îşi schimbe numele. O tentativă similară a avut loc la mijlocul anilor '80, când premier era Turgut Ozal. Mişcarea de atunci, însă, nu a avut succes.
Motivaţiile politice din spatele schimbării numelui
Conform CNN, în spatele schimbării numelui ţării ar putea fi şi motivaţii politice, având în vedere că turcii merg la urne anul viitor, în mijlocul unei crize economice în creştere.
Francesco Sicardi, manager de program la grupul de gândire Carnegie Europe, spune că "este o altă strategie a Guvernului turc pentru a-i atrage pe votanţii naţionalişti într-un an crucial pentru politica turcă".
Schimbarea numelui este "crucială" în acest moment pentru alegerile de anul viitor, a mai spus acesta. "Decizia schimbării numelui a fost anunţată în decembrie 2021, când preşedintele Erdogan era în scădere în toate sondajele şi ţara trecea prin una din cele mai grele crize economice din ultimii 20 de ani", a mai precizat Sicardi.
Nici acum Erdogan nu stă mai bine în sondaje. Partidul său, AK, este la 31-33 %, faţă de 42,6% cât avea la alegerile parlamentare din 2018.
"Noul nume va distrage publicul intern de la problemele cu adevărat presante ale ţării, dar îi va oferi preşedintelui Erdogan şi un alt argument pentru revenirea la o Turcie mai puternică, mai tradiţionalistă", a mai punctat Sicardi.
Nu este singura mişcare despre care analiştii spun că este populistă făcută de Erdogan. În 2020, acesta a dat ordin ca Biserica Hagia Sofia din Istanbul să fie transformată în moschee.
"În absenţa unor politici concrete pentru a trece ţara prin problemele politice şi economice, Erdogan caută salvarea în politici de identitate populară", a explicat Seren Korkmaz, analist politic. "El profită de naţionalismul turcilor şi de caracterul lor islamic, în acelaşi timp luând la ochi figuri importante din opoziţie", a mai spus acesta.
Conform sursei citate, Sicardi spune că "noul nume are şi valoare simbolică, fiind cel adoptat în 1923 după ce naţiunea s-a ridicat din cenuşa primului Război Mondial. Adoptarea acestui nume la nivel global ar cimenta locul lui Erdogan în istoria Turciei, lângă fondatorul republicii, Mustafa Kemal Ataturk".
Controversa legată de noul nume al Turciei
Majoritatea turcilor își cunosc deja țara ca Türkiye. Cu toate acestea, forma Turcia este folosită pe scară largă, chiar și în interiorul țării. Radiodifuzorul de stat TRT s-a grăbit să facă schimbarea imediat ce a fost anunțată anul trecut, explicând că printre motivele pentru schimbarea imaginii a fost asocierea cu curcanul (turkey în engleză). De asemenea, a subliniat că unul dintre sensurile cuvântului din dicționarul Cambridge English Dictionary este "ceva care eșuează” sau "o persoană prostuță".
CITEŞTE ŞI Profesor turc: Traumă provocată de semnificaţia cuvântului "turkey" în limba engleză
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News