Turcia, securitate maximă la frontiera cu Siria, după atenţionări ale lui Erdogan
Turcia şi-a întărit efectivele militare la frontiera cu nordul Siriei, după ameninţările cu intervenţia ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Turcia şi-a întărit efectivele militare la frontiera cu nordul Siriei, după ameninţările cu intervenţia ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan împotriva unei miliţii kurde considerate 'teroristă' de către Ankara, au relatat duminică media locale, preluate de AFP şi DPA.
Numărul de patrule militare turce la frontieră cu vehicule blindate "a crescut" la Akcakale, o localitate de graniţă, conform agenţiei private de presă DHA.
Nouă camioane care transportau vehicule blindate, precum şi un autobuz cu militari au ajuns la Akcakale, în provincia Sanliurfa, a precizat sâmbătă seară agenţia proguvernamentală Anadolu.
Convoiul este destinat întăririi unităţilor militare aflate deja la frontiera cu Siria, a adăugat agenţia de presă, fără a lega însă aceste mişcări de trupe cu avertismentele de sâmbătă al preşedintelui turc.
Amenințarea lui Erdogan
Erdogan şi-a reiterat sâmbătă ameninţarea de a lansa o operaţiune "terestră şi aeriană" în Siria împotriva miliţiilor kurde numite Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG). Ofensiva poate începe "imediat astăzi sau mâine", a adăugat preşedintele turc.
Vârf de lance al Forţelor Democrate Siriene (FDS), YPG au fost un partener cheie al Washingtonului în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
Akcakale este situat vizavi de oraşul sirian Tal Abyad, cucerit în 2015 de miliţiile YPG de la jihadiştii SI. Autorităţile kurde au dat asigurări în august că forţele lor au început să se retragă din Tal Abyad
SUA şi Turcia au convenit în august să creeze o zonă-tampon în nordul Siriei pentru a îndepărta miliţiile kurde de la frontiera cu Turcia, dar Ankara s-a plâns în mai multe rânduri de lentoarea instalării acestei 'zone de securitate'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News