Data publicării:

Turcia: Marşuri otomane acompaniază la frontieră atacurile din Siria

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Marşuri otomane răsunau miercuri într-o regiune din Turcia, în apropierea frontierei cu Siria, relatează DPA. La începutul ofensivei forţelor armate turce împotriva kurzilor sirieni, şcolile din districtul Akcakale au fost închise.

La circa şase kilometri de oraşul strategic Tal Abyad din nordul Siriei, în Akcacale - unde televiziunea privată Haberturk a realizat un reportaj - au fost instalate difuzoare din care se auzea la volum ridicat muzica asociată cu naţionalismul turc, relatează Agerpres.

Autorităţile locale erau în alertă, a informat televiziunea de stat TRT. Localnicii au fost avertizaţi să fie pregătiţi în eventualitatea că se deschide focul asupra lor de dincolo de graniţă.

"Dumnezeu fie cu noi. Îl salut pe fiecare Mehmet curajos care participă la această operaţiune", a scris pe Twitter preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, folosind un apelativ afectuos pentru soldaţii turci.

Joi în zori, în moscheile din întreaga ţară vor avea loc rugăciuni speciale pentru armată, a anunţat TRT. Televiziunea de stat a vorbit despre "cea mai mare ofensivă din istoria republicii", afirmând că ofensiva are loc pe un sector de aproape 400 de kilometri, cu o adâncime de 35 de kilometri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel