Data actualizării:
Data publicării:

Turcia: Finlanda şi Suedia trebuie să facă paşi concreţi pentru ca Ankara să ia în considerare aderarea lor la NATO

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un consilier principal al preşedintelui Turciei i-a comunicat omologului său american că Ankara doreşte măsuri concrete în legătură cu ceea ce numeşte 'organizaţii teroriste' din Finlanda şi Suedia înainte de a lua în considerare candidaturile lor la NATO, informează Reuters, care citează preşedinţia turcă.

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Jake Sullivan, şi Ibrahim Kalin, consilier-şef pentru politică externă al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, au discutat despre NATO şi războiul din Ucraina, conform unui comunicat al preşedinţiei turce.

Ankara se opune aderării celor două ţări la Alianţa Nord-Atlantică pe motiv că acestea găzduiesc persoane care au legături cu gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi alte persoane pe care le consideră terorişti şi pentru că Finlanda şi Suedia au oprit exporturile de arme către Turcia în 2019.

În comunicatul preşedinţiei turce se arată că Ibrahim Kalin i-a comunicat lui Sullivan că ţările care doresc să adere la NATO trebuie să 'internalizeze valorile şi principiile alianţei în materie de securitate şi combatere a terorismului'.

'S-a subliniat că este imperativ ca Suedia şi Finlanda să ia măsuri concrete cu privire la...'

'S-a subliniat că este imperativ ca Suedia şi Finlanda să ia măsuri concrete cu privire la organizaţiile teroriste care ameninţă securitatea naţională a Turciei', a adăugat acesta.

Suedia şi Finlanda au spus că sunt deschise la dialog şi condamnă terorismul. Reuters aminteşte că toţi cei 30 de membri ai NATO trebuie să aprobe planurile de extindere a alianţei. În declaraţii apărute luni în The Economist, preşedintelui Erdogan confirmă angajamentul neschimbat al Turciei faţă de NATO şi cere aliaţilor să îşi concentreze eforturile pe 'convingerea' ţărilor candidate.

'Insistenţa fără compromisuri ale Suediei şi Finlandei de a adera la alianţă a adăugat un punct inutil pe agenda NATO', a spus el.

'Nu există nicio autoritate în Ankara căreia să i se poată spune ce să facă de către nicio ţară care nu este dispusă să lupte împotriva terorismului', a subliniat şeful statului turc. 

Citește și - Ce promisiune i-a făcut Putin lui Erdogan, în cadrul discuției telefonice pe care au avut-o cei doi lideri

Președintele rus Vladimir Putin, într-o conversație telefonică cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, a discutat despre cooperarea bilaterală și despre situația din Ucraina, a informat luni serviciul de presă de la Kremlin. Putin l-ar fi asigurat pe Erdogan că Rusia este pregătită să ajute la exportul de cereale pe mare din porturile ucrainene, scrie Interfax. Pare o promisiune ciudată a liderului rus, care dă senzația că rușii se simt ca la ei acasă în Ucraina.

„La discutarea situației din Ucraina, s-a pus accent pe asigurarea unei navigații sigure în Mările Negre și Azov, eliminând amenințarea minelor din apele acestora. Putin a remarcat disponibilitatea părții ruse de a facilita tranzitul maritim nestingherit al mărfurilor în coordonare cu partenerii turci. Acest lucru este valabil și pentru exportul de cereale din porturile ucrainene.”, se arată în comunicat.

Rusia, mesaj ipocrit. Kremlinul încearcă să pară salvatorul

 

Totodată, se pare că Putin a jucat rolul salvatorului în discuția cu Erdogan. Deși problemele pe piața mondială alimentară au pornit după ce el a invadat Ucraina, liderul rus a pasat vina.

După cum mai menționează serviciul de presă de la Kremlin, „în lumina problemelor de pe piața mondială alimentară care au apărut ca urmare a politicii financiare și economice miope a statelor occidentale, s-a confirmat că Rusia poate exporta volume semnificative de îngrășăminte și produse agricole în cazul în care restricțiile relevante privind sancțiunile anti-ruse sunt ridicate”.

Părțile, după cum raportează Kremlinul, au susținut „un schimb aprofundat de opinii pe tema cooperării bilaterale, în primul rând în sfera comercială și economică”. Au fost abordate și unele aspecte de politică regională, a adăugat serviciul de presă de la Kremlin. Vezi continuarea articolului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel