Turcia: doi jurnaliști critici la adresa lui Ergodan, ARESTAȚI
Doi jurnaliști de la cotidianul turc de largă circulație Sozcu, care adesea are opinii critice la adresa guvernului de la Ankara, au fost arestați, a anunțat sâmbătă agenția de presă guvernamentală Anadolu și publicația citată, transmite Reuters.
Săptămâna trecută, autoritățile turce au emis mandate de arestare pe numele proprietarului și al trei angajați ai cotidianului Sozcu, pentru că ar fi comis infracțiuni în numele clericului musulman Fethullah Gulen, care trăiește în exil în SUA și este acuzat de Ankara că ar fi la originea tentativei de puci din 15 iulie anul trecut.
Cei doi angajați arestați sunt Mediha Olgun, editor la ediția online a publicației Sozcu, și Gokmen Ulu, corespondentul cotidianului în provincia Izmir, din vestul Turciei.
De la tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, autoritățile turce au închis peste 130 de posturi de televiziune și radio, ziare și site-uri de știri, iar un sindicat al jurnaliștilor turci afirmă că cel puțin 150 de ziariști au fost încarcerați.
În urmă cu câteva zile, un tribunal turc a decis arestarea, în așteptarea procesului, a redactorului-șef al ediției online a cotidianului de opoziție Cumhuriyet, sub acuzația de răspândire a propagandei teroriste. În închisorile turce se află deja 12 jurnaliști de la această publicație, ei fiind acuzați că îl susțin pe Fethullah Gulen, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News