Turcia apreciază "progresele înregistrate de Finlanda şi Suedia" în procesul de aderare la NATO
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Turcia a apreciat că Suedia şi Finlanda au făcut "progrese" în vederea aderării ţărilor nordice la NATO, potrivit unei declaraţii comune după o reuniune organizată vineri la Stockholm, notează AFP.  

Într-un comunicat, cele trei ţări "au salutat intensificarea cooperării (...) şi progresele înregistrate de Finlanda şi Suedia în respectarea memorandumului" semnat în marja summitului de la Madrid din iunie.

"Suedia a respectat în mare măsură memorandumul trilateral şi avansează spre NATO", a afirmat pe Twitter responsabilul suedez pentru negocierile de aderare, Oscar Stenström, la finalul reuniunii anunţate la începutul acestei luni de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.

După invazia Ucrainei de către Rusia, Finlanda şi Suedia au prezentat în mai o candidatură comună pentru a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, abandonând decenii de nealiniere militară.

Aceasta, care trebuie acceptată în unanimitate de cele 30 de state membre ale NATO, a fost ratificată de toţi, cu excepţia Turciei şi Ungariei.

Ankara a acuzat cele două ţări, în primul rând Suedia, că servesc drept refugiu pentru militanţii apropiaţi Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG) active în Siria, pe care Turcia le consideră teroriste.

În vizită la Ankara la începutul lui noiembrie, premierul suedez, Ulf Kristersson, a promis că va răspunde preocupărilor exprimate de Turcia în lupta sa împotriva terorismului.

La mijlocul lui noiembrie, parlamentul suedez a adoptat o modificare a Constituţiei care permite Suediei să-şi intensifice lupta împotriva terorismului, care va intra în vigoare în ianuarie. 

Erdogan profită de momentele proaste ale lui Putin pentru a-și crește influenţa în Asia Centrală

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat vineri statele turcice din Asia Centrală, zonă ce reprezintă o intersecţie energetică şi comercială majoră, să-şi consolideze cooperarea cu Ankara, aceasta din urmă sperând să profite astfel în această regiune de slăbirea Rusiei, care s-a împotmolit în războiul din Ucraina, scrie AFP.

În faţa războiului din Ucraina care a deschis o perioadă delicată şi plină de riscuri, devine încă şi mai necesar să ne consolidăm cooperarea, solidaritatea şi armonia, a spus Erdogan la summitul Organizaţiei Statelor Turcice (OET), care se desfăşoară în oraşul uzbec Samarkand.

El a pledat şi pentru crearea cât mai rapidă a unui Fond de investiţii turcic, ce ar permite consolidarea cooperării economice între ţările din regiune.

Fondată în anul 2009 sub numele de Consiliul Turcic, Organizaţia Statelor Turcice (OET) reuneşte patru foste republici sovietice din Caucaz (Azerbaidjan) şi Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan şi Uzbekistan), alte două ţări având statut de observator, respectiv Turkmenistan şi Ungaria.

Prin intermediul acestei organizaţii Turcia încearcă să-şi sporească influenţa în această regiune dominată de decenii de Rusia prin alianţe militare şi economice.

Însă invazia rusă în Ucraina a deturnat oarecum atenţia Moscovei de la zona central-asiatică şi a neliniştit ţările din această regiune, care încep să privească tot mai mult spre relaţiile cu alte zone, în special China, dar şi Europa.

Totuşi, Turcia şi Rusia, care de altfel cooperează pe numeroase teme, ar putea găsi un teren de înţelegere pentru a exercita o influenţă comună în regiune, întrucât interesele lor nu sunt incompatibile, deşi Moscova nu vede cu ochi buni vreo influenţă concurentă în zona central-asiatică, explică Andrei Grozin, specialist în Asia Centrală la Institutul ţărilor Comunităţii Statelor Independente.

Statele central-asiatice ar putea face parte din cele două uniuni, turcă şi rusă, luând din fiecare ce le interesează, apreciază la rândul său Bayram Balci, fost director al Institutului francez pentru Asia Centrală.

Dar în timp ce Turcia încearcă să vândă drone militare fostelor republici sovietice şi să exercite acolo o soft power prin proiecte culturale, schimburile comerciale între aceste ţări sunt încă limitate, ajungând la circa 7,3 miliarde de dolari în 2019, faţă de cele circa 25 de miliarde de dolari cu China şi circa 29 de miliarde de dolari cu Rusia sau cu UE.

Principalul anunţ al summitului de la Samarkand a fost cel transmis de Ankara, conform căreia Republica turcă a Ciprului de Nord, nerecunoscută de comunitatea internaţională, se va alătura OET cu statutul de membru observator.

În discursul său la summit, preşedintele Erdogan l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban pentru lupta sa pentru democraţie în interiorul Uniunii Europene, consemnează agenţia EFE.

Ca membru observator (care este Ungaria în OET - n. r.), îi mulţumesc cu adevărat fratelui meu Viktor Orban pentru puntea pe care a construit-o între Europa şi lumea turcică (...) Îl felicit pentru lupta sa pentru democraţie în UE. Nu toţi duc această luptă, a remarcat preşedintele turc.

În discursul său la summit, Orban a insistat asupra dorinţei sale de a se ajunge la pace în Ucraina şi a criticat acţiunile care merg spre escaladarea conflictului ruso-ucrainean. Uniunea Europeană a intrat într-o spirală a escaladării şi organizaţiile internaţionale devin tot mai politizate, limitând posibilitatea dialogului substanţial bazat pe raţiune, a subliniat Orban în intervenţia sa, potrivit agenţiei MTI.

Premierul ungar a mai estimat că Europa nu are o voinţă proprie asupra conflictului ruso-ucrainean şi doar urmează politica externă a SUA. Prin urmare, a continuat el, aceasta înseamnă că, deja slăbită de sancţiunile impuse Rusiei, UE se va confrunta în anii următori cu o situaţie economică dificilă, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel