Data publicării:

Turcia, alegeri anticipate. Erdogan, mișcare în Parlament

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Parlamentul Turciei a aprobat vineri organizarea de alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale pe 24 iunie, cu un an şi jumătate înainte de alegerile la termen, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a afirmat miercuri că scrutinul trebuie să aibă loc mai devreme, relatează Reuters şi dpa. 

Parlamentari din partidul pro-kurd HDP, de opoziţie, au ieşit din parlament în semn de protest înainte de vot. Ceilalţi deputaţi au votat moţiunea. 

Agenţia de presă turcă Anadolu a relatat că 386 de membri ai parlamentului - din totalul de 550 - au votat în favoarea propunerii privind organizarea de alegeri anticipate. 

Potrivit calendarului, alegerile prezidenţiale şi legislative erau prevăzute să aibă loc simultan pe 3 noiembrie 2019. De asemenea, un scrutin municipal este preconizat pentru luna martie acelaşi an. 

Dublul scrutin prezidenţial şi legislativ este crucial, deoarece el va marca intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor care întăresc prerogativele şefului statului, adoptate la referendumul constituţional din aprilie 2017. 

Opoziţia din Turcia a avertizat că noul sistem prezidenţial executiv va eroda rolul parlamentului. Criticii lui Erdogan şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la organizarea de alegeri în cadrul stării de urgenţă în vigoare, instituită după lovitura de stat eşuată din iulie 2016, şi prelungită miercuri cu alte trei luni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel