Data publicării:
Turcan zice care sunt excepțiile la interdicția privind cumulul pensiei cu salariul
Ministrul Muncii, Raluica Turcan, a anunțat, joi, lansarea în dezbatere a proiectului de lege pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare. Acesta va interzice cumului pensiei cu salariul în sistemul public, dar vor exista și excepții.
Potrivit ministrului Muncii Raluica Turcan, proiectul va fi prezentat, după dezbaterea publică, în ședință de Guvern pentru aprobare.
Acesta prevede ca persoanele ajunse la vârsta de pensionare și care doresc să rămână în activitate să poată să facă lucrul acesta până la vârsta de 70 de ani. „Este vorba de o opțiune a angajatului”, a afirmat ministrul Muncii.
VEZI ŞI Excepţii la interdicţia cumulării pensiei cu salariul - DOCUMENT
Raluca Turcan a anunțat că persoanele care au optat pentru continuarea activității pot reveni asupra deciziei.
Conforma acesteia, proiectul se adresează celor care au contract individual de muncă sau raport de serviciu, „așadar și pentru sistemul public, și pentru sistemul privat”.
„Pentru a opta să lucreze până la 70 de ani este suficient să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare”, a mai precizat ministrul Muncii.
Ea a precizat că în sectorul public, pentru continuarea activității, nu este necesar acordul prealabil al angajatorului.
„Opțiunea continuării activității după împlinirea vârstei legale de pensionare are drept consecință suspendarea plății pensiei și este o măsură de echitate socială și juridică”, a mai spus Raluca Turcan.
„Pentru persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, ai sistemului de pensii militare de stat sau ai beneficiarilor pensiilor de serviciu, aceștia se pot înadra pe durată nedeterminată sau nedeterminată până la vârsta de 70 de ani”, a precizat ministrul.
Raluca Turcan a anunțat care sunt excepțiile de la această prevedere
„Excepțiile legate de aplicarea acestei măsuri legislative. Evident că noi am plecat în acest demers cu dorința de a face o lege constituțională și atunci în mod evident trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o perioadă definită de Constituție. De asemenea, vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor, în condițiile Legii 8/1996, personalul didactic prevăzut de Legea Educației Naționale, persoanele încadrate în gradul 3 de invaliditate pentru că există o decizie a Curții Constituționale, membrii Academiei Române și de asemenea persoanele din cadrul autorităților administratiove autonome sau instituțiilor publice care la data intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mndat cu o durată prevăzută de lege. Aceasta este o măsură necesară astfel încât norma legală să fie constituțională”, a declarat Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News