Turcan, mesaj pentru liderii liberali: Îmi doresc ca PNL
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat sâmbătă la Iaşi că îşi doreşte ca în această formaţiune să se vorbească mult mai mult despre interesul public, despre soluţii concrete şi mai puţin despre funcţii, locuri, răfuieli politice.
Aflată la Iaşi pentru a lua parte la alegerile interne pentru noua conducere a filialei judeţene a PNL, Raluca Turcan le-a declarat jurnaliştilor cu puţin timp înainte de începerea evenimentului că politicienii trebuie să renunţe la tensiuni şi "să se concentreze pe lucrurile cu adevărat importante".
"Îmi doresc ca PNL să vorbească mai mult despre cei din exteriorul partidului, să se vorbească despre soluţii concrete şi mai puţin despre funcţii, locuri, răfuieli politice", a declarat preşedintele interimar al PNL.
În ceea ce priveşte disensiunile dintre cele două tabere ale filialei ieşene a PNL, Turcan a precizat că acest fapt "depinde de înţelepciunea fiecăruia".
"Întotdeauna într-o competiţie există şi momente mai tensionate, însă dacă liderii politici privesc spre interesul public, spre cei din exteriorul partidului, atunci sunt obligaţi să renunţe la tensiunile interne", a adăugat ea.
Pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL s-au înscris deputatul Costel Alexe, sociologul Viorel Baciu, consilierul judeţean Vasile Cotiugă, omul de afaceri Dorin Cristea şi avocatul Dragomir Tomaşeschi.
La funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Iaşi candidează cercetătorul Alexandru Muraru, consilierii judeţeni Liviu Brătescu şi Liviu Bulgaru, dar şi Dragomir Tomaşeschi. Tot sâmbătă vor fi desemnaţi trezorierul şi doi preşedinţi ai unor consilii interne.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News