Data publicării:

Turcan, decizie în cazul Falcă: Criteriul se respectă

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Raluca Turcan a afirmat că în cazul primarului Gheorghe Falcă, pentru care ANI a sesizat Parchetul General, se va respecta criteriul integrităţii prevăzut de statutul partidului.

'Eu nu cred că trebuie să-i cer ceva public domnului Falcă. Criteriul integrităţii în PNL se respectă, statutul este, de asemenea, foarte limpede şi o să vă comunicăm decizia publică în această situaţie. (...) Trebuie să vedem exact situaţia juridică şi dacă se încadrează pe statut şi pe criteriile de integritate. Dar şi în cazul domnului Falcă, şi în cazul altor colegi am plecat de la prezumţia de nevinovăţie cu respectarea criteriilor de integritate ale PNL şi cu încrederea că adevărul va ieşi la iveală, că Justiţia va funcţiona corect şi că adevărul va fi cel care va domina', a declarat Turcan la Parlament.

[citeste si]

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese de către Gheorghe Falcă, primar al municipiului Arad, fiind sesizat Parchetul General pentru cercetări. 'În exercitarea atribuţiilor de serviciu, Gheorghe Falcă a semnat şi aprobat 31 de certificate de urbanism, patru autorizaţii de construire, două avize de oportunitate, două autorizaţii de desfiinţare şi o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de aceeaşi societate comercială - Pro Arhitectura Arad SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată şi soţia sa deţin calitatea de asociaţi. De asemenea, soţia persoanei evaluate deţine şi funcţia de administrator la societatea comercială Pro Arhitectura Arad SRL', se arată într-un comunicat al ANI transmis luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel