Tulcea: Peste 26.000 de hectare de culturi agricole au fost afectate de secetă
O suprafaţă totală de peste 26.000 de hectare înfiinţată de fermierii tulceni în anul agricol 2018-2019 a fost afectată din cauza secetei, iar valoarea totală a prejudiciului este estimat la peste 20 de milioane de lei, a declarat luni, în timpul şedinţei Colegiului prefectural, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ), Mirela Miiler.
"Din totalul suprafeţelor însămânţate în anul agricol 2018-2019, 26.010,88 hectare reprezintă suprafaţa calamitată şi suma de 20.852.574 lei reprezintă evaluarea pierderilor produse de calamităţi, culturile compromise fiind amplasate pe raza a 30 de unităţi administrativ-teritoriale şi având un grad de afectare cuprins între 31-100%", a declarat luni, în timpul Colegiului prefectural al judeţului Tulcea, directoarea adjunctă a DAJ.
Miiler a mai spus că doar 1,4% din suprafaţa calamitată a fost distrusă în proporţie de 100% şi că luna aceasta a început campania agricolă de toamnă.
"O mare parte din fermierii au fost afectaţi de seceta din anul agricol 2018-2019, reflectându-se în scăderea semnificativă a producţiilor, precum şi prin diminuarea suprafeţelor însămânţate până la această dată, datorată lipsei de precipitaţii din perioada vară-toamnă 2019", a mai spus directoarea adjunctă a DAJ.
Potrivit sursei, suprafaţa totală propusă de producătorii agricoli a se însămânţa în această toamnă este de 135.000 de hectare, din care 93.000 de hectare grâu, 23.000 hectare cu orz şi orzoaică de toamnă şi 12.000 de hectare cu rapiţă.
Din suprafaţa totală arabilă a judeţului Tulcea de 294.888 ha, în această toamnă au fost semănate culturi pe o suprafaţă de 22.000 hectare până la această dată, din care 12.000 hectare cu rapiţă, 7.000 hectare cu orz de toamnă şi 2.000 hectare cu grâu de toamnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News