Data publicării:

Tulcea: Noi tarife pentru serviciile de apă şi canalizare din judeţ

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tulcenii din municipiul reşedinţă de judeţ şi din alte zece localităţi vor plăti servicii de apă şi canalizare mai scumpe, începând de vineri, potrivit unei decizii adoptate de societatea Aquaserv SA, operatorul regional de servicii de apă potabilă şi uzată.

Astfel, începând cu această lună, preţul unui metru cub de apă potabilă este de 4,89 de lei, cu TVA, iar cel pentru canalizare este de 3,10 lei, cu TVA.

Şeful de serviciu din cadrul societăţii, Dan Drăniceanu, a precizat, pentru Agerpres, că majorarea cu 70 de bani a metrului cub de apă potabilă nu este una foarte importantă pentru populaţie.

"Credem că majorarea cu 17% a tarifelor nu va afecta foarte mult bugetul celor care folosesc apa. Cauzele creşterii tarifelor sunt majorarea preţului energiei electrice cu 45%, majorarea lefurilor care lucrează în societate, fapt care nu s-a mai realizat de mai mult timp şi aproape dublarea dobânzii bancare a creditelor pe care societatea le are pentru a putea derula proiectele europene", a afirmat reprezentantul societăţii Aquaserv SA.

Drăniceanu a mai spus că preţurile practicate de operatorul regional de servicii de apă şi canalizare nu au mai fost majorate de cinci ani.

Potrivit acestuia, noile tarife vor fi percepute atât populaţiei din municipiul reşedinţă, cât şi locuitorilor din oraşele Isaccea, Măcin, Babadag şi Sulina, din suburbia Tudor Vladimirescu, precum şi celor din satele Revărsarea, Maliuc, Mineri, Carcaliu şi Mahmudia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel