Data publicării:

Tulcea: Sancţiune de 100.000 de lei, după o poluare cu motorină în bazinul din şantierul naval

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Filiala teritorială a Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) a sancţionat şantierul naval cu 100.000 de lei, după ce în bazinul deţinut pe platformă a avut loc săptămâna aceasta o poluare accidentală.

Alegeri prezidentiale 2024

Şeful filialei teritoriale a GNM, Nicolae Acceleanu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că poluarea a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce se alimenta un utilaj al unei societăţi private care activează pe platforma navală, cel mai probabil din cauza unui robinet stricat. Acceleanu a afirmat că în bazinul de pe platforma navală s-a deversat o cantitate totală de 60 de litri de motorină, iar şantierul naval a intervenit cu un baraj antipoluant.

'În urma intervenţiei şantierului naval, Dunărea nu a fost poluată. Conform OUG nr. 195/2005, s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 100.000 de lei', a menţionat Acceleanu. Potrivit sursei, sancţiunea aplicată poate fi contestată în termen de 15 zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel